Un bărbat de 46 de ani, din comuna Moara, a ajuns după gratii, după ce a intrat în locuința soției sale, încălcând un ordin de protecție emis de judecători. Incidentul a avut loc miercuri, fiind imediat sesizat polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Moara, care s-au deplasat la locuința soției acestuia. În urma cercetărilor întreprinse, aceștia au constatat că Toma Mandiuc a intrat fără a avea dreptul în interiorul locuinței, fiind în stare de ebrietate. În urma unor discuții contradictorii cu soția, el a început să devină violent, speriind-o pe femeie, care a sunat de urgență la 112. Oamenii legii au constatat că pe numele bărbatului de 46 de ani exista un ordin de protecție emis de Judecătoria Suceava la data de 25 mai 2016, conform căruia acesta nu avea dreptul de a se apropia de locuința soției sale, în urma unor fapte cu violență în familie.
Infracțiunea comisă în acest caz de bărbat a fost instrumentată de un procuror în cadrul unui dosar penal, în care s-a dispus administrarea probatoriului și prezentarea în cursul zilei următoare a bărbatului pentru stabilirea unei măsuri preventive. Întrucât Toma Mandiuc era sub influența băuturilor alcoolice și era violent, miercuri seară a fost internat la Spitalul Județean Suceava – Secția de Psihiatrie Burdujeni. Joi dimineață, pe numele bărbatului a fost confirmată de către procuror urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești. În aceeași zi el a fost externat din spital, pe numele său fiind luată măsura preventivă de reținere pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava.
Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an, în acest caz neputându-ne dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
La expirarea ordonanței de reținere pentru 24 de ore, procurorii au dispus eliberarea bărbatului și trimiterea lui în judecată în stare de libertate.