Un bărbat de 49 de ani, din orașul Siret, a trecut marți seara printr-o grea cumpănă, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat și l-a prins sub una dintre roți. Accidentul a fost anunțat de un trecător în jurul orei 22.10, acesta relatând că pe un drum comunal din localitatea Negostina, comuna Bălcăuți, un tractor s-a răsturnat peste șofer.
Echipajul de descarcerare de la Garda de Intervenție Siret și un echipaj al ambulanței au ajuns în scurt timp la fața locului și au început acțiunea de scoatere și salvare a bărbatului. La fața locului s-a constatat faptul că tractorul cu remorcă a fost scăpat de sub control și a intrat în șanț, moment în care șoferul a fost aruncat din cabină și a fost prins cu piciorul sub roata din stânga spate a tractorului. Cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Băut la volan
Un bărbat a fost rănit grav după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
