O aeronavă care a plecat, luni după-amiază, de la București spre Oradea, și care îl avea la bord un echipaj medical, printre care și pe purtătorul de cuvânt la Spitalul Elias, dr. Valentin Calu, a aterizat forțat în județul Cluj, potrivit unor surse din MAI, informează Mediafax. Avionul era pilotat de Adrian Iovan. Elicopterul de la SMURD Mureș trimis la locul unde a aterizat forțat avionul care zbura de la București spre Oradea s-a retras din zona accidentului, din cauza ceții, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).”Condițiile meteo nu permit aterizarea, astfel că elicopterul a fost nevoit să se retragă”, au spus sursele citate. În acest condiții, la locul accidentului vor interveni trei ambulanțe, două mașini de intervenție pentru victime multiple și jandarmii montani, despre care surse medicale au precizat anterior că ar fi ajuns deja la fața locului.UPDATE: Avionul a fost localizat în zona localității Fântânele din ClujAvionul care ar fi aterizat forțat luni după-amiază a fost localizat în zona localității Fântânele din județul Cluj, în apropierea unui lac de acumulare, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).La locul accidentului au fost trimise trei ambulanțe, două mașini de intervenție pentru victime multiple și un elicopter de la SMURD Mureș.Avionul, plecat de la București spre Oradea, este de tip BN2 și ar fi aterizat forțat în județul Cluj, fiind pilotat de Adrian Iovan, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, oficiali din MAI.”Un prim echipaj de intervenție, format din jandarmi montani, a sosit la fața locului. Toți cei șapte din avion sunt conștienți și ar urma să fie transportați la Cluj”, au precizat surse medicale.Potrivit surselor citate, în avion se aflau medici de la spitalele bucureștene „Sf. Maria”, Fundeni și Elias, precum și unul de la o unitate sanitară din Oradea.Oficiali din MAI au precizat că avionul, de tip Britten Norman 2 (BN 2), are două motoare, o viteză de croazieră de 200 kilometri pe oră și poate transporta opt pasageri.