Tragic

Un angajat al Consiliului Județean a făcut infarct la volan, în centrul Sucevei

Gigi Lămășanu
Gigi Lămășanu

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care lucra la Consiliul Județean Suceava, fiind Coordonator Transport Public Județean, a murit vineri dimineață, la volan, însă nu în urma unui accident rutier, ci după toate probabilitățile din cauza unui infarct.
Bărbatul era din Gura Humorului și făcea naveta la Suceava. Vineri, după ce a ajuns la Suceava, acesta a acuzat o stare accentuată de rău. Și-ar fi anunțat superiorii că merge la spital, pentru că se simte rău, iar nenorocirea s-a produs în timp ce acesta se deplasa dinspre Casa de Cultură spre strada Mihai Viteazul din zona centrală a Sucevei.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că mașina condusă de Gigi Lămășanu a lovit ușor două autoturisme parcate, astfel că nu s-a putut pune problema de deces în urma accidentului. Practic, mașina s-a deplasat către înapoi înainte de a acroșa cele două autoturisme. Modul inexplicabil în care bărbatul a pierdut brusc controlul, coroborat cu faptul că anunțase că se simte rău, conduc spre varianta foarte probabilă a unei probleme medicale grave, de natură cardiacă.
Cauza exactă a decesului urma să fie stabilită în urma necropsiei.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său