– „Alo Suceava” suflă azi în prima lumînare de pe tort, și, pentru că este o zi festivă, emisiunea va „îmbrăca” o haină nouă și va fi una aparte, cu reportaje speciale și cu oameni speciali
– Pentru că este o emisiune cu oameni de rînd, și pentru oameni de rînd, cu întîmplări din viața de zi cu zi, cu bune și rele, „Alo Suceava” este urmărită cu interes de toți sucevenii care vor să-și înceapă week-endul premiați și cu zîmbetul pe buze
– La „tăierea moțului”, nouă nu ne rămîne decît să le dorim realizatorilor „Alo Suceava” să rămînă aceiași, spontani și dezinvolți în fața camerelor, să facă de la an la an emisiuni cît mai bune, iar majoratul să-i găsească tot împreună
A trecut un an de zile de cînd, week-end de week-end, în fiecare sîmbătă dimineață, trei „nebunatici” intră în casele sucevenilor cu voie bună, muzică de calitate și nu în ultimul rînd cu premii pentru toată lumea. Așa cum probabil știți deja, este vorba despre Anca Aparaschivei, Ovidiu Rusu și Mihai Roboșapcă, realizatorii „Alo Suceava”, emisiune căreia astăzi i se „taie moțul”. Așadar, un an cu bune și rele, cu emisiuni minunate și cu amintiri pe măsură. Totul a pornit anul trecut pe vremea asta, atunci cînd redactorul șef de pe atunci al Antenei 1 Suceava, Adriana Pădureț, le-a propus să gîndească o emisiune de divertisment. „Aveam spațiu de emisie sîmbătă și trebuia să gîndim o emisiune de week-end, așa că ne-am pus pe treabă. Pentru că Ancuța avea experiență în televiziune am luat-o în echipă, iar pe Rambo (n. r. Mihai Roboșapcă) îl știam de multă vreme, am fost colegi de bancă, știam că e un tip miștocar și că o să fie bine cu el în echipă, așa că l-am ”, povestește Ovidiu Rusu despre începuturi, de pe vremea pe cînd „Alo Suceava” încă nu avea nume. Începuturile li s-au părut a fi timide și cu pași mărunți, iar 18 decembrie 2004, ziua în care „Alo Suceava” a intrat pentru prima oară „pe sticlă”, le-a dat mari emoții realizatorilor, și asta pentru că, așa cum chiar ei au declarat, „credeam că nu o să se uite nimeni la noi, și ne pregăteam ne sunăm rudele și prietenii ca să ne urmărească, însă după zece minute de emisiune, cînd am văzut că peste 80 de oameni erau deja înscriși la concurs, ne-am liniștit”. Audiența le-a crescut însă mult mai mult de atunci, iar „Alo Suceava” și-a „cîștigat” fani din rîndul personalităților politice ale orașului, iar pentru primarul Ion Lungu a devenit, așa cum chiar el a menționat într-un interviu, „o emisiune de suflet”. Dar pentru că este o emisiune cu oameni de rînd, și pentru oameni de rînd, cu întîmplări din viața de zi cu zi, cu bune și rele, „Alo Suceava” este urmărită cu interes de toți sucevenii care vor să-și înceapă week-endul premiați și cu zîmbetul pe buze. Reportajele aduc și ele o „pată de culoare” în emisiune, și neuitați au rămas asiaticii surprinși de camere cum își puneau la uscat alimentele, pe o sîrmă, în afara balconului, într-un bloc din cartierul Obcini. Masca din generic și-a jucat și ea bine rolul în emisiune și a dat atît de bine la public, încît unii dintre telespectatori au vrut s-o ia acasă. Și asta la modul cel mai serios, pentru că așa cum Mihai Roboșapcă a povestit, „m-au abordat oamenii pe stradă și m-au întrebat dacă nu le vînd masca, și asta chiar pe bune”. Astăzi cei de la „Alo Suceava” suflă în prima lumînare de pe tort, și, pentru că este o zi festivă, emisiunea va „îmbrăca” o haină nouă și va fi una aparte, cu reportaje speciale și cu oameni speciali. Telespectatorii, așa cum s-au obișnuit, vor fi răsplătiți și astăzi cu premii, și pentru că mai este puțin pînă la Crăciun, cîștigătorii concursului vor fi recompensați cu brăduți. Brazi vor primi sucevenii și pe 24 decembrie, atunci cînd în prag de sărbătoare, „Alo Suceava” va intra pentru ultima oară în, acest an, în casele sucevenilor. Așadar, la „tăierea moțului”, nouă nu ne rămîne decît să dorim realizatorilor „Alo Suceava” să rămînă aceiași, spontani și dezinvolți în fața camerelor, să facă de la an la an emisiuni cît mai bune, iar majoratul să-i găsească tot împreună.