Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava, împreună cu Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali de la nivelul județului, organizează, pe parcursul a două zile, un complex de manifestări care se înscriu în cea de-a doua etapă a campaniei cu genericul „O șansă pentru fiecare”. Programul celei de-a doua etape a manifestărilor cuprinde desfășurarea (în sala de ședințe a Spitalului Județean Suceava) a două simpozioane, „Implementarea nursingului psihiatric – necesitate actuală în asistența medicală de calitate” (astăzi, la ora 13,00) și „Interferențe medicale și psihologice în abordare persoanei cu tulburări psihice” (mâine, la ora 12,00), precum și expoziția ecologică „Un alt fel de artă”, ai cărei autori sunt beneficiarii Programului de terapie ocupațională româno-german din Secția de Psihiatrie (invitat dr. Maria Rave-Schwank), program care se desfășoară cu personal calificat, asistente medicale instruite la clinici psihiatrice din Bavaria.
„O încercare de deschidere a porților spitalului, nu ca să iasă asistații, ci ca să intre societatea civilă”
La începutul lunii decembrie, când la Secția Psihiatrie din Burdujeni a Spitalului Județean Suceava a debutat campania împotriva stigmatizării persoanelor cu tulburări psihice (acțiune care s-a circumscris „Festivalului șanselor tale”, care urmărea găsirea unor noi modalități de satisfacere a necesităților culturale și de îngrijire a persoanelor cu tulburări psihice și atenționarea opiniei publice precum și a factorilor de decizie administrativă și politică asupra acestui domeniu al vieții sociale și medicale, care a constat în lansarea Programului de Îngrijire Psihiatrică „Pro Mente Goes to Estern Europe / Pro Mente merge în Europa de Est – Aspirații”, lansarea revistei bilingve româno-germane pentru suflet și sănătate mintală „Oglinzi Paralele – Paralelle Spiegel” – sub deviza „Niciodată singuri” – aniversarea grupului AA – Alcoolicii Anonimi – „Speranța” și vernisajul expoziției de caricatură a artistului plastic humorean Radu Bercea, intitulată „Alcoolul – inamicul public numărul 1”), șefa secției, dr.Loreley Hașovschi (foto), spunea că acest gen de acțiuni reprezintă „o încercare de deschidere a porților spitalului, nu ca să iasă asistații, ci ca să intre societatea civilă”.
„Este uneori uimitor câte lucruri frumoase pot ieși din mâinile acestor oameni”
Așa cum subliniază dr. Loreley Hașovschi, „asistența medicală în psihiatrie are un aspect deosebit față de celelalte ramuri ale medicinei: ea presupune nu doar abordarea cu medicamente a persoanelor afectate de tulburări psihice, ci și activități conexe care au scopul de a facilita readaptarea la viața în familie și societate. Antrenarea persoanei cu tulburări psihice în activități creative funcție de resursele pe care le are, de înclinații și de preferințe, reprezintă mijloace terapeutice. Pe de o parte, oferă bolnavului satisfacția de a face ceva plăcut și util, pe de altă parte, îi facilitează contactul cu realitatea, iar prin faptul că aceste acțiuni se desfășoară în grup, alături de personal specializat, menține contactul interuman, evită alienarea, facilitează comunicarea, empatia. Este uneori uimitor câte lucruri frumoase pot ieși din mâinile acestor oameni, ce gânduri profunde pot ei să exprime, ce idealuri nutresc unii dintre ei. Dar chiar dacă nu produc artă, chiar dacă sunt stângaci și netalentați, este de preferat să-și ocupe mîinile cu activități de desenat, artizanat, grădinărit, modelaj, etc, decât să fie tot timpul sub imperiul fantasmelor minții”.





