Zbucium

Un adolescent în clocot de la droguri a distrus două uși la Urgență și s-a cățărat pe pereți



Un adolescent în clocot de la droguri a distrus două uși la Urgență și s-a cățărat pe pereți
Un adolescent în clocot de la droguri a distrus două uși la Urgență și s-a cățărat pe pereți

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava, a dat năvală, în noaptea de 23 spre 24 decembrie a.c., la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” și, în stare de agitație extremă, a început să se cațere pe pereți, sub privirile stupefiate ale pacienților aflați în sala de așteptare. Surescitat, a distrus ușa glisantă de la intrarea principală în UPU și mânerul unei alte uși. Cu prezență de spirit, un bărbat care se afla cu un copil la UPU Pediatrie a încercat să-l imobilizeze, dar pentru a-l ține nemișcat pe adolescentul zbuciumat a fost nevoie să intervină încă trei persoane – un agent de pază de la spital și doi brancardieri.
„Cu greu l-au stăpânit, se urca pe pereți până la jumătatea acestora”, a declarat unul dintre medici.
La testele rapide pentru consum de droguri, rezultatul a fost pozitiv pentru canabis, dar adolescentului i-au fost luate probe de sânge pentru investigații amănunțite, existând suspiciuni că acesta ar fi luat și droguri mai puternice. Personalul medical a anunțat poliția și jandarmii, iar cazul a fost preluat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
De menționat că mama băiatului, care a fost anunțată în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu fiul ei, elev la un colegiu din municipiul Suceava, a refuzat să îl ia acasă.



Recomandări

A mers la Urgențele spitalului din Suceava, a solicitat să i se facă avort și a înjurat medicul care i-a explicat că în UPU nu se poate

Adolescentul suspectat de coronavirus face parte dintr-un grup de 25 de oameni din Mironu care s-a prezentat, marți, la Spitalul de Urgență Suceava declarând că au venit din Lombardia și Veneto

Adolescentă din Craiova, prinsă cu droguri după ce a sunat la Poliție să reclame că este urmărită

Suspiciuni de consum de droguri în cazul tânărului care s-a izbit în mașina fostei iubite și a împins-o pe tânără de pe un pod