Un adolescent a furat o sumă importantă din casa unei vecine, în care a intrat pe geamul de la baie

Tineri răniți, la Bosanci și la Vicovu de Sus, după căderi de pe trotinete electrice
Tineri răniți, la Bosanci și la Vicovu de Sus, după căderi de pe trotinete electrice

Un tânăr în vârstă de 17 ani a sustras o sumă importantă de bani din casa unei vecine care era plecată de acasă.

Furtul a fost comis la Pătrăuți și, deși prins relativ repede, autorul a apucat să cheltuie aproximativ jumătate din sumă.

În seara zilei de vineri, 12 septembrie, polițiștii Secției Rurale Dărmănești au fost sesizați prin 112 de către o femeie în vârstă de 61 ani, din Pătrăuți, care a anunțat că pe parcursul zilei un hoț i-a intrat în locuință și i-a sustras suma de aproximativ 7-8000 de lei.

În timp ce proprietara nu era acasă, prin escaladarea unui geam de la baie al imobilului, care a fost lăsat deschis, hoțul a pătruns în locuință, iar dintr-un dormitor a luat banii care se aflau într-un dulap, după care a plecat de la fața locului.

Tot vineri seară, polițiștii au ajuns și la autorul bănuit și de victimă, un adolescent în vârstă de 17 ani.

La momentul identificării, tânărul din Pătrăuți a recunoscut comiterea faptei și a predat organelor de poliție suma de 4256 lei, declarând că atât mai are asupra sa.

Ancheta din acest caz continuă în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ”furt calificat”.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație