ADN-ul este cea mai importantă macromoleculă din organism și orice lezare adusă acesteia reprezintă cauza fundamentală a îmbătrânirii premature sau a bolilor cronice degenerative. Cercetătorii au identificat într-o plantă – Uncaria tomentosa (Gheara pisicii) – compuși naturali care pot stopa deteriorarea produsă în organismul uman de către radicalii liberi și pot „repara” ADN-ul.
Procesele care afectează ADN-ul încep chiar din momentul concepției și sunt accelerate o dată cu înaintarea în vârstă.
ADN-ul este permanent bombardat de neprevăzutul din mediul înconjurător. O mare vină o poartă alimentația necorespunzătoare, excesiv procesată, precum și factorii de poluare din mediu (noxe industriale, pesticide, gaze de eșapament). Totuși, cercetătorii au identificat recent compuși naturali specifici cu efecte farmaceutice, numiți „nutraceutice”, care pot stopa deteriorarea produsă de radicalii liberi și pot iniția procese de reparație a ADN-ului. Un astfel de compus natural este un extract hidric din scoarța interioară și exterioară a unei plante numită Gheara pisicii (Uncaria tomentosa) sau Una de Gato, cum este cunoscută în Peru, țara sa de origine. Una de Gato este denumirea comună utilizată în Peru pentru cel puțin șapte plante diferite. Este o plantă cățărătoare, în formă de viță, cu țepi mari și foarte ascuțiți pe ramuri ce seamănă cu niște gheare de pisică. A fost utilizată timp de peste 2000 de ani ca plantă medicinală sacră de triburile indigene din America de Sud, în tratamentul multor afecțiuni umane, printre care inflamații, cancer și infecții.
O primă teorie asupra îmbătrânirii este cea a controlului genetic. Modul în care îmbătrânim și rapiditatea cu care se desfășoară acest proces sunt codate în materialul nostru genetic. Conform acestei teorii, bolile pe care le contractăm și cît de mult trăim sunt programate în celulele noastre încă de la naștere. Ne raportăm îmbătrânirea la cea a părinților și a bunicilor noștri și o comparăm cu cea a contemporanilor. Cei mai mulți intuiesc că anumite boli se transmit ereditar și că trebuie să fie conștienți de posibilele riscuri. Totuși, moștenirea genetică nu ne condamnă să îmbătrânim la fel ca ceilalți membri ai familiei. Putem face o alegere conștientă, evitând anumite neajunsuri datorate mediului sau alimentației.
A doua teorie este cea a îmbătrînirii datorate acțiunii radicalilor liberi și este relaționată genomului uman, în sensul că analizează factorii ce au impact asupra expresiei genice și constituie o bază pentru modificarea modului în care îmbătrânim. Denham Harman, cercetător în fizica medicală în cadrul laboratorului Donner al Universității din California-Berkeley a conceput teoria radicalilor liberi în anul 1956. El susține că reacțiile radicalilor liberi sunt responsabile pentru deteriorarea progresivă a sistemelor biologice de-a lungul vieții unui individ. Teoria lui s-a bucurat de interesul întregii comunități științifice și acum este considerată cea mai avizată teorie despre îmbătrânire. Teoria radicalilor liberi explică apariția mutațiilor și felul în care putem depăși consecințele îmbătrânirii ce derivă din vătămări, infecții sau alți factori dăunători. Putem controla deteriorarea produsă de radicalii liberi printr-o alimentație adecvată, prin administrarea de substanțe antioxidante și de nutraceutice.
Experții în teoria radicalilor liberi de la Universitatea din California au calculat că o celulă umană este bombardată de 10.000 de radicali liberi pe zi. Suma acestor impacturi reprezintă ceea ce se numește stresul oxidativ. Astfel, radicalii liberi sunt considerați principalii vinovați în procesul de îmbătrânire prematură și în apariția bolilor cronice asociate vârstelor înaintate, pentru că au capacitatea de a produce schimbări aleatorii, mutații, la nivelul ADN-ului, care în timp pot conduce la deviații majore de la un metabolism normal.
Fiziologic, organismul uman este bine dotat cu o mare varietate de mecanisme care neutralizează radicalii liberi și combat efectele oxidării. Totuși, aceste sisteme de protecție nu sunt sută la sută eficiente și radicalii liberi rămași se constituie în stres oxidativ. Pe măsură ce îmbătrânim, mecanismele noastre de apărare slăbesc și țesuturile acumulează produșii finali ai degradării oxidante. Observăm că pielea noastră se zbârcește sau ne apar „pete de bătrânețe”. Aceste fenomene pot fi puse pe seama acțiunii distructive a factorilor oxidanți. Lipofuscina, cunoscută și sub denumirea de „pete de bătrânețe” este, de fapt, o acumulare de acizi grași oxidați și de alți produși de degradare celulară care nu au fost eliminați din sistem.
În interiorul organismului, stresul oxidativ în exces afectează macromolecule cheie: ADN-ul, ARN-ul și proteinele. Afectarea ADN-ului este cea mai gravă, având cel mai mare impact asupra sănătății. Acesta este motivul apariției cancerului, a diabetului și a altor boli asociate înaintării în vârstă, inclusiv scăderea imunității. Dacă nu este corectată, afectarea ADN-ului duce la modificări genetice permanente numite mutații, care au un efect devastator asupra sănătății și longevității individului.
Sursa: www.evenimentul.ro
