Poliția din Austria și Elveția se teme de ultrașii români care ar putea merge la turneul final al Campionatului European din 2008, informează, marți, agenția Kataweb. Sursa citată notează că forțele de ordine din cele două țări organizatoare au în vedere suporteri din mai multe țări. „Pe lista polițiștilor se află suporteri din Olanda, Croația, Turcia și Polonia, considerați cei mai violenți. Sunt ținuți sub observație și câțiva fani din Germania, Italia, iar după incidentele de la derby-ul Steaua -Dinamo și câțiva ultrași români”, a scris Kataweb.
Echipa națională a României s-a calificat la turneul final al Euro-2008, după ce a câștigat grupa G a preliminariilor. Tragerea la sorți a grupelor turneului final va avea loc, duminică, de la ora 13.00, la Lucerna.
– Elvețienii vor în grupă cu noi
Un expert al televiziunii elvețiene, Rino Gafner, apreciază că o grupă ideală pentru Elveția la Euro-2008 ar cuprinde și reprezentativa României, justificându-și opțiunea prin victoria obținută de elvețieni în fața românilor, scor 4-1, la Cupa Mondială din Statele Unite, din 1994. „România – do it again!”, este titlul unui articol de pe site-ul Schweizer Fernsehen, în care Rino Gafner descrie o grupă ideală pentru Elveția la tragerea la sorți programată duminică, pentru Campionatul European de anul viitor. „Din urna a treia ar fi ideal să cădem cu România. Chiar și numai amintirea acelei victorii cu 4-1 la Cupa Mondială din 1994 este extrem de reconfortantă. Nu ne rămânem decât să sperăm că România ar face din nou același lucru”, scrie sursa citată. Din urna a doua, favorita elvețianului este Italia, deoarece formația din peninsulă este cunoscută prin faptul că începe mai greu marile competiții, intrându-și în ritm pe parcurs, în timp ce din urna a patra preferate sunt Turcia sau Polonia. „Ce este mai important? Palmaresul general al întâlnirilor directe (Polonia) sau cele mai recente rezultate (Turcia). Prefer totuși Polonia, chiar dacă este situată înaintea Turciei în clasamentul FIFA”, notează Rino Gafner.





