Prima duminică a fost duminica în care se citește pericopa despre Zaheu (Luca, 9:1-10). Este mesajul dorinței. Zaheu dorea să-L vadă pe Domnul și s-a suit într-un copac căci era…
Alimentația reprezintă domeniul în care se fac cele mai grave erori. Omul modern se hrănește într-un mod nesănătos, mănâncă prost și mult. Așa se face că o persoană din două…
Lindsay Lohan a negat zvonurile potrivit cărora ar avea prieteni apropiați în rândul celebrităților de la Hollywood, inclusiv Nicole Richie și Paris Hilton, insistând că cele două sunt „doar cunoștințe”.…
Trupa rock U2 a primit un premiu din partea organizației pentru drepturile omului Amnesty International, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Chile. Cei patru membri ai formației…
Hollywoodul își concentrează toată atenția pe Oscarurile din acest an, o ediție cu multe incertitudini și puține răspunsuri, cu o săptămână înainte de decernarea celor mai importante statuete din industria…
De la scientologie la kabbala, de la creștinism la buddhism – fiecare religie își are proprii adepți și susținători printre starurile de la Hollywood, printre cântăreți și printre personajele din…
Alicia Keys a fost premiată la trei categorii în cadrul ceremoniei NAACP (National Association For The Advancement Of Colored People), punând-o în urmbră pe Mariah Carey. După cum informează site-ul…
Femeile care devin mame după vârsta de 40 de ani sunt mai longevive, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii englezi. După cum informează site-ul libero.it, Dawn Skelton, din cadrul Universității…
Firma L’Oreal lansează o nouă gamă de ruj numită „Star Secrets”. După cum informează site-ul teemix.aufeminin.com, reprezentanții firmei au ales opt dintre cele mai frumoase femei din lume pentru promovarea…
De ce bărbații nu spun cu prea mare ușurință „Te iubesc!”? De ce nu pronunță aceste două cuvinte pe care toate femeile își doresc să le audă? Pentru o femeie…
O teorie veche de când lumea, pe care generații întregi de părinți le-au inoculat odraslelor lor, spunându-le că privitul imaginilor sexy poate duce la dispariția vederii, este chiar adevărată, chiar…
UE ar putea permite, în luna martie a acestui an, vaccinarea porcilor din crescătoriile românești în aproprierea cărora există focare de pestă porcină, a declarat luni agenției MEDIAFAX președintele Autorității…
Curtea de Apel București va lua în discuție în 10 martie propunerea procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție privind arestarea lui Dinu Patriciu pentru o serie…
După o selecție națională pentru Eurovision care s-a desfășurat în buna tradiție românească, cu scandal și contestații, Mihai Trăistariu a fost ales să reprezinte România la concursul internațional de la…
Pe parcursul a 8 săptămâni, la Vatra Dornei s-au desfășurat “Serbările Iernii – ediția pilot 2006”. Acest eveniment cultural și sportiv organizat în sprijinul promovării și dezvoltării turismului din localitatea…
„Bancă românească în Ilișești” „În Ilișești s-a înființat de curând o bancă românească sistem „Raiffeisen”. Vedând aceasta Nemții au căutat și după multe svârcoliri au înființat și ei una. Spre…
Trei posturi de conducere la vârful organizației municipale Suceava a PD, unul de vicepreședinte și două de secretar executiv, au rămas vacante după ce titularii au fost înlăturați din cauza…
– Distrusă aproape în totalitate, locuința familiei Berari din Șcheia a fost refăcută în trei săptămâni după o amplă acțiune umanitară declanșată de primarul Vasile Andriciuc Exemplu de solidaritate umană…
Conservatorii suceveni se pare că vor ieși câștigați în urma fuziunii cu PUNR. Datele preliminare arată că zestrea de consilieri locali a Partidului Conservator Suceava va crește cu 15. În…
Una din formațiile care vizează promovarea în Divizia D este Viitorul Arbore. Ocupanta locului 3 în Seria I la doar 3 puncte față de primele două clasate Avântul Volovăț și…
Echipa PNL Suceava, alături de vicepreședintele Gheorghe Flutur, s-a reunit ieri la Rădăuți într-o ședință “strict politică”, de fapt, o întrunire cu liderii celor douăzeci de organizații de partid din…
Astăzi, în zi de sfârșit de februarie, se împlinesc 103 ani de la nașterea artistului care a lăsat locurilor originii sale cea mai mare zestre, întreaga creație iscată de mâinile…
„Ateneul Artelor” de la Vama (Pensiunea „Casa Albă”), care s-a înscris din cea de-a doua decadă a lunii ianuarie, odată cu inaugurarea propriei galerii de artă, în circuitul cultural bucovinean,…
Un individ din orașul Gura Humorului s-a ales cu dosar penal pentru braconaj, după ce a fost prins de jandarmi cu aproape 100 de kilograme de pește prins cu o…
– Oamenii legii au constatat nu mai puțin de 10 infracțiuni silvice și au dat amenzi de ordinul sutelor de milioane de lei O armată întreagă de polițiștii și silvicultori…
– Pe lângă redeschiderea cazului Rusu, pe care adjunctul Barbă îl consideră ca fiind regizat, IȘJ-ul vrea să intensifice controlul asupra profesorilor care constrâng elevii să facă meditații Colegiul Național…
Începând cu anul școlar viitor, în orașul Salcea se va înființa un Club al Copiilor și Elevilor. Inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă a declarat că „este necesară înființarea unui…
Articolele din ultimele trei numere ale cotidianului „Monitorul de Suceava” au stârnit vii controverse despre activitatea Poliției Fălticeni și nu numai. Pentru că pe site-ul ziarului au apărut diferite comentarii…
Curtea de Apel Suceava are, începând de vineri, un președinte numit cu delegație, care va ocupa respectiva funcție până în momentul în care un alt magistrat va ocupa postul în…
Tragedie în comuna Bogdănești, acolo unde un bătrân a fost călcat de un camion și și-a pierdut viața pe loc. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orelor 11.00, atunci când…
– La Suceava a fost constituit un nou Barou al Avocaților, care funcționează paralel cu cel vechi – În noua asociație sunt înscriși doar 11 avocați suceveni, iar sâmbătă a…
Ediția 2006 a expoziției tradiționale « ExpoPas » de la Câmpulung Moldovenesc nu va mai avea loc. Organizatorii ne-au comunicat că, din cauza problemelor generate de pericolul gripei aviare, expoziția…
– Ieri dimineață, cu puțin înainte de ora 7.00, două mașini s-au tamponat, după ce una dintre acestea a intrat pe contrasens – În urma impactului, persoanele aflate în cele…
Caz misterios la Spitalul Județean Suceava, unde o fetiță de numai 10 ani, din Grămești, a decedat sâmbătă noapte din cauze încă neelucidate. Fetița, Loredana P., a fost adusă în…
EFECTE COLATERALE. Locuiesc pe strada Orest Tafrali. Bietul Tafrali, ajunge când Trafali, când Tufli, când Tarlafi. Vama Iași mi-a expediat retur un colet din Germania cu mențiunea „adresă inexistentă”. Cel…
Face Dinamo ce face și tot iese în față! Or fi alții ocupați cu meciuri oficiale de-a latul Europei, dar nici în Ștefan cel Mare nu se hibernează. Președintele executiv,…
Cu doar o săptămână înaintea startului sezonului, FC Cetatea a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul amical disputat în deplasare cu divizionara C Aerostar Bacău. Golurile sucevenilor au fost realizate…
Doi frați gemeni, Doruța Amalia și Doruțu Ilie, care au fiecare aproape un an și nouă luni, sunt crescuți din mila altei familii (soții Doina și Claudiu Ivlev – Oniceni),…
La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava a avut loc sâmbătă seară, 25 februarie, un nou spectacol cu Tudor Gheorghe (după ce sucevenii s-au bucurat de “Anotimpurile poeziei românești”), “În…
– Președintele liberalilor suceveni, Ion Lungu, este nemulțumit de colaborarea cu democrații în unele ședințe ale Consiliului Județean și ale Consiliului Local Suceava – Lungu a spus că dorește clarificarea…
Aproape 80 de bătrâni internați în căminul din Bogdănești își trăiesc ultimii ani în sărăcie, singurul sprijin venin din mila oamenilor. Ridicat anul trecut de către preotul paroh din localitate,…
– Pentru că au achitat datorii în valoare totală de 630 de milioane de lei, 44 de familii au fost scutite de penalități de aproape 500 de milioane de lei…
Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat că s-a ajuns la un acord cu președintele executiv Ioan Becali în privința plecării acestuia de la gruparea din…
Echipa Steaua Suki a câștigat pentru a 40-a oară în istorie titlul de campioană a României la hochei pe gheață, după ce a învins, vineri, cu scorul de 3-1, formația…