– Mai multe bancnote falsificate de un milion de lei vechi au fost plasate la mai multe societăți din județ – Curios e că toate bancnotele contrafăcute au aceeași serie…
– Între acestea se numără și un liceu din mediul rural, Grupul Școlar Dumbrăveni – În top se află Colegiul Național „Petru Rareș”, urmat de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”…
– Procentul mare de promovabilitate, de peste 90%, a stârnit suspiciuni ministrului Educației Mihail Hărdău, care va desemna o comisie de verificare a tezelor Lucrările candidaților suceveni de la bacalaureat…
Cu două săptămâni înaintea finalelor naționale, atleții cluburilor sportive din județul Suceava au dat un ultim test în cadrul etapei județene a Campionatului Național de Atletism pentru juniori I, tineret…
– În perioada 13 – 17 iulie, atât cât durează vizita președintelui Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, inspectorii sanitari vor analiza fiecare cearșaf și pahar pe care acesta îl va folosi…
– Camera de Comerț din Vatra Dornei și Agențiile Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Câmpulung și Rădăuți au cedat spații din sediile lor pentru a face loc amplasării…
– Fostul restaurant “Cina” a devenit de nerecunoscut și mezaninul e transformat în spații de cazare – Patronul său evită astfel ca zgomotul din local să deranjeze locatarii De miercuri,…
La Spitalul Județean Suceava se va face un stoc de medicamente la „Urgențe” pentru cazurile de maximă urgență din zilele de sâmbătă și duminică, atunci când farmacia unității nu are…
Declarația de avere și interese a directoarei de îngrijiri de la Spitalul Județean Suceava va fi analizată de către Ministerul Sănătății. Șeful Direcției de Sănătate Publică, doctor Alexandru Paziuc, a…
Directorul interimar al Spitalului Județean Suceava, Costică Dăscăliuc, a prezentat ieri presei sucevene un protest semnat de către o treime dintre medicii din spital, care se declară nemulțumiți de modul…
– Din Ordinului Poeților Mantelați face parte și poeta suceveană Carmen Veronica Steiciuc În cadrul simpozionului internațional “Neo-Umanismul și dialogul intercultural”, găzduit la Suceava, în perioada 17 – 20 iulie,…
– Invitat special la simpozionul „Neo-Umanismul și dialogul intercultural”, organizat de Asociația Italienilor din România, este ambasadorul Italiei în România, Daniele Mancini În perioada 17-21 iulie se va desfășura la…
– Președintele organizației județene a PRM, Gheorghe Acatrinei, este de părere că banii veniți de la Guvern pentru sinistrații din Arbore trebuie gestionați în mod transparent de către Consiliul Județean…
Cetatea s-a înțeles cu Dinamo București în privința împrumutului pe o perioadă de 2 ani a mijlocașului Cătălin Rață. Împreună cu Rață va ajunge la Suceava și Sergiu Costea, un…
Cu o lună înaintea startului sezonului 2006-2007 al Diviziei B Cetatea a intrat într-un program intens de meciuri amicale. Astfel, astăzi cu începere de la ora 10 gruparea suceveană va…
– O cunoscută încondeietoare de ouă din Moldovița, Lucia Condrea, dorește să deschidă în comună un muzeu cu ouă încondeiate de pe toate continentele – Ea a adunat peste 600…
Intenția municipalității sucevene de a inaugura un Monument al Eroilor vizavi de Casa de Cultură, cu ocazia Zilei Armatei (25 octombrie), se va concretiza prin realizarea unei sculpturi, dintr-o serie…
– Viitura a distrus pereții cabanei, mobilierul și aparatura electro-casnică, valoarea pagubelor depășind cu mult un miliard de lei Una din cele 12 cabane de vânătoare introduse de Direcția Silvică…
Acționarul FC Rapid, Jean Valvis, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că nu intențioează să se retragă de la gruparea giuleșteană, precizând că sprijinul său la noua societate pe acțiuni este…
Antrenorul Mircea Rednic a declarat, ieri, înainte de plecarea delegației FC Dinamo în Malta, pentru meciul din prima manșă a turului întâi preliminar al Cupei UEFA, că echipa sa merge…
Astăzi, de la ora 20.30, Rapid București va întîlni pe Sliema Wanderers (Malta), în prima manșă a turului întâi preliminar al Cupei UEFA. Meciul se va disputa pe stadionul Giulești…
Antrenorul Marcello Lippi a anunțat, miercuri, că nu își va prelungi înțelegerea cu Federația Italiană de Fotbal, renunțând la funcția de selecționer al Squadrei Azzurra, după ce a câștigat Cupa…
Directorul executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, miercuri, la plecarea echipei în Malta, că jucătorii dinamoviști trebuie să fie prudenți în dubla manșă din turul întâi preliminar al…
Rezultate înregistrate, marți, în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor: Piunik Erevan (Armenia) – Șerif Tiraspol (Moldova) 0-0 Sioni Bolnisi (Georgia) – FK Baku (Azerbaidjan) 2-0 TVMK…
Echipa slovenă NK Gorica a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), formația nord-irlandeză Linfield FC, într-un meci contând pentru prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii…
Antrenorul Jurgen Klinsmann (foto) a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Frankfurt, că nu își va prelungi înțelegerea cu Federația Germană de Fotbal (DFB), viitorul selecționer al medaliatei…
În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, povestea părintele Sofronie, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce privește lucrările cele mai smerite: “Nici un…
Dacă întrebuințăm orice sârguință și iscusință ca să scăpăm de moartea trupească, cu atât mai vârtos suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească, pentru că cel…
Deși patima este una dintre bolile cele mai grele ale sufletului, dar și ale trupului, există totuși metode de vindecare. Ieromonahul Benedict Aghioritul, în cartea sa: „Patimile și vindecarea lor”,…
Iată câteva metode grozave pentru obținerea unui aspect mai tânăr al pielii printr-o exfoliere delicată, prin folosirea unei măști foarte hrănitoare pentru tenul tău și pentru dezodorizarea mâinilor, toate acestea…
La început de mileniu trei, aproape toate problemele de sănătate sunt asociate de medicina modernă cu studiul manifestărilor alergice. Reacțiile de acest fel la alimente și alte substanțe merg de…
Comisia Europeană a adoptat, ieri, o propunere de a reduce la jumătate tarifele de roaming aplicate convorbirilor în rețelele de telefonie mobilă, a declarat o sursă din cadrul Comisiei Europene,…
Vedetele hollywoodiene Tom Cruise și Katie Holmes se vor căsători în cursul acestei luni, în cadrul unei ceremonii scientologice, informează entertainmentwise.com. În ciuda faptului că cei doi declară mereu că…
Tabagismul este o boală care va ucide în cursul secolului 21 aproximativ un miliard de fumători, dacă tendința remarcată de specialiști se menține, este concluzia a două studii publicate de…
Cei patru membri ai trupei Rolling Stones au demonstrat încă o dată că știu să realizeze spectacole explozive, marți seara pe stadionul San Siro din Milano, în ciuda faptului că…
În Crewe, Anglia, ceasurile par să funcționeze altfel. Muncitorii au nevoie de 650 de ore, pentru a asambla un Bentley Azure. În fiecare zi, 12 exemplare din mult râvnitul și…
Cunoscuta solistă americană, Beyonce, a mărturisit că este încântată de cel mai recent pictorial al său, unde a apărut fără cele nouă kilograme de care a scăpat în ultimele luni.…
Miniona solistă australiană Kylie Minogue a vorbit despre lupta sa împotriva cancerului, într-un interviu acordat postului de televiziune Sky. Solista, care a fost diagnosticată cu tumoare la sân în iunie…
În lume se produc anual milioane de perechi de blugi. Câți dintre dumneavoastră nu ați petrecut ore în șir prin magazine în căutarea unei perechi de blugi? Fiecare poate avea…
Consumul de pește este benefic împotriva degenerescenței musculare, una dintre principalele cauze ale pierderii vederii la persoanele în vârstă, potrivit rezultatelor a două noi studii. După cum informează site-ul cyberpresse.ca,…
Pantofi cu toc, spatele gol, blugi mulați, care scot în evidență curbele bine rotunjite, privire seducătoare și, mai ales, decolteuri din ce în ce mai îndrăznețe. Așa-numita „raunch culture” a…
Peste trei sute de familii vor primi, din partea Guvernului, ajutoare de urgență care însumează peste jumătate de milion de lei noi, pentru refacerea locuințelor distruse de inundații, alunecării de…
– Potrivit procurorilor anticorupție, politicianul a fraudat Fabrica de armament din Mizil, în perioada 2003-2004, cu peste șase miliarde de lei vechi Deputatul PSD Mihail Sirețeanu a fost deferit justiției…
Greva funcționarilor publici membri ai Alianței Sed Lex, anunțată pentru începutul săptămânii viitoare, a fost amânată, în urma semnării de către reprezentanții sindicali și cei ai Guvernului a protocolului pentru…
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a transmis, ieri, o invitație oficială fostului președinte Emil Constantinescu de a vizita Bucovina și a avea o întâlnire unde să discute problemele actuale ale…
Ambasada Marii Britanii la București va introduce, în luna septembrie, un sistem on-line pentru eliberarea vizelor, dar acestea vor fi ridicate înainte ca România să devină membru al UE, a…
Elevul Cătălin-Adrian Dochiță, de la Grupul Școlar „Gh. Asachi” din Capitală, este primul român premiat cu „Distincția de Onoare” la consursul internațional „Primul pas spre Premiul Nobel în Fizică”, potrivit…