Ultimele știri


Sâmbătă, 21 octombrie 2006

Greu, dar nu imposibil

Chiar dacă realitatea este că sucevenii nu au mai câștigat un meci de campionat din data de 2 septembrie, o altă statistică spune că Cetatea nu a cedat în acest…

Incendiu la un bloc din centrul Sucevei

Ieri, imediat după ora 15.00, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” au fost anunțați de izbucnirea unui incendiu la un apartament situat în centrul municipiului Suceava, în fața Casei…

Spectacol fără spectatori

„Cântecele Neamului”, Festivalul Concurs Național de Folclor, ediția I, a debutat, ieri, la Suceava, în fața unui număr foarte mic de spectatori. Deși a fost anunțat în mass-media ca un…

Balul ștefaniștilor

– „Miss Boboc 2006” a fost aleasă Mara Reuț, „Miss Popularitate” – Larisa Gheghe, iar titlul de „Miss Spontaneitate” i-a revenit Alinei Velicu – Invitatul special al serii a fost…

Dinamo doar și-a studiat adversarii

Prima etapă din grupele Cupei UEFA nu a adus surprize deosebite. Poate doar înfrângerea francezilor de la Auxerre în Israel poate fi trecută în această categorie. În rest, rezultate firești,…

Doar egal în primul meci din grupe

Echipa Rapid București a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, joi, pe teren propriu, în compania formației Paris Saint-Germain, în prima etapă a grupei G a Cupei UEFA. La…

Remediile toamnei – Obligeana

Numită și trestie mirositoare, buciumaș, calamar sau papură roșie, obligeana (Acorus calamus) este o plantă perenă care crește numai în locuri mlăștinoase și pe malurile bălților. Tulpina înaltă are o…

Cum de apărăm de demoni

De la primii oameni până la sfârșitul veacurilor, toți suntem într-o neîncetată luptă cu diavolii, cu duhurile răutății, care încearcă fără odihnă să ne stăpânească, să ne tragă în adâncul…

Despre oamenii demonizați

– „Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 11, 20) Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele…

Mel B și Eddie Murphy vor avea gemeni

Actorul Eddie Murphy vrea să se căsătorească cu fosta memebră a formației Spice Girls, Melanie Brown, care este însărcinată cu gemeni. După cum informează site-ul gaboneco.com, cei doi ar intenționa…

Penelope Cruz – noua imagine Brosway

Frumoasa actriță spaniolă, Penelope Cruz, a devenit noua imagine Brosway. După cum informează Libero.it, vedeta va fi imaginea noii linii de bijuterii începând de toamna viitoare. Contractul a fost încheiat…

Munchen, o capitală a culturii europene

Munchen, capitala statului federal german Bavaria, este unul dintre cele mai prospere și, totodată, cele scumpe orașe europene. Se află pe Râul Isar, la nord de Alpii Bavarezi, având aproximativ…

Bugetul educației ar putea fi suplimentat

Ministrul Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că este posibil ca săptămâna viitoare să fie aprobată o rectificare bugetară de aproximativ 0,2 la sută…

Din presa de altadata

Românii din munții Dornei „Mâncarea lor este pe primul loc mămăliga, nedespărțită de suflarea românească, pregătită din făină cumpărată în Moldova. Ca udătură întrebuințează mai ales lăptării de tot felul:…

Vineri, 20 octombrie 2006

Meseria de țintă vie

Europa nu poate face abstracție de Rusia. Acea Rusie care – spunea Nikolai Berdiaev acum 70 de ani – a dat Europei populismul, nihilismul și anarhismul, curente intelectuale și politice…

“Artiști bucovineni”

Saloanele dedicate expozițiilor de artă de la etajul Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava găzduiesc, începând de mâine și până la data de 11 noiembrie a.c., o…

Concurs de graffiti

O inițiativă interesantă aparținând graficianului satiric sucevean Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, care, în acest an, reprezintă Complexul Muzeal Bucovina (CMB) în juriul celei de-a XVII-a ediții a Salonului Național…

Boschetar tâlhărit

Un om al străzii a ajuns pe pat de spital după ce a fost bătut și furat de puținii bani pe care îi câștigă din pensia de boală. Bărbatul, I.Z.,…

Rozătoarele iau cu asalt Spitalul Județean

Rozătoarele și-au făcut din nou apariția la Spitalul Județean Suceava, șoarecii fiind observați în mai multe secții ale unității. În ceea ce privește corpul principal de clădire al spitalului, cadrele…