Organizația județeană a PSD Suceava îl va susține pe actualul lider al social democraților, Mircea Geoană, pentru un nou mandat la conducerea acestei formațiuni politice. Declarația a fost făcută de…
– În Suceava, la hergheliile de la Lucina și Rădăuți se află un tezaur național, în valoare de zeci de milioane de euro – O parte din forța Imperiului Austro…
Patronul clubului Poli Timișoara, Marian Iancu, a declarat, luni, că nu s-a prezentat la seminarul organizat de FRF, deoarece, în opinia sa, acesta este pentru „țâncii” de la federație. „Îmi…
Portarul echipei Fiorentina, Bogdan Lobonț, a fost supus, luni, unei intervenții chirurgicale la degetul mic de la mâna dreaptă și se estimează că va fi indisponibil șase săptămâni, a anunțat…
Echipa Steaua a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamț, disputat duminică, în etapa a XIV-a a Ligii I, și a ratat ocazia de a…
Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu (foto), a declarat, luni, că se așteaptă la investiții de aproximativ 100 de milioane de euro în baze sportive la nivel…
Oamenii mai în vârstă din Bucovina spun că localnicii de demult erau mai puțin predispuși la răceală decât generațiile actuale. Pe lângă munca în aer liber și alimentația bogată în…
Ridică diabetul probleme de nutriție? Dacă înveți să mănânci corect, să ai o activitate fizică potrivită și să iei medicamentele indicate, poți preveni sau micșora problemele ce apar în cazul…
ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a oficiat duminică slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Gura Humorului. Sfântul lăcaș a fost…
În nordul extrem al Rusiei, mai exact în partea de nord-vest a lacului Ladoga, se află arhipelagul Valaam. Înconjurată de aproape cincizeci de insule mai mici și acoperita de păduri…
Pământul acela este de vânzare și vreau să-l cumpăr!” sunt cuvintele pe care cardinalul Manning le-a adresat avocatului său, în noiembrie 1882. Ceea ce vedeau amândoi, din reședința cardinalului, era…
Companiile cehe au salutat decizia autorităților de la Praga de a permite accesul cetățenilor români și bulgari pe piața locală a muncii, fapt semnalat prin deschiderea, de către principala agenție…
Starul hollywodian Angelina Jolie s-a întâlnit cu ministrul indian de Externe Anand Sharma cu care a discutat despre problema refugiaților și despre importanța lui Mahatma Gandhi, simbol al luptei pentru…
Actrița britanică Helen Mirren a fost votată cea mai sexy femeie în vârstă într-un top realizat în Marea Britanie, surclasând frumuseți celebre precum Sofia Loren sau Susan Sarandon, informează thisislondon.co.uk.…
Nicoleta Luciu, interpreta Ilenei din telenovela „Iubire ca în filme”, difuzată Acasă TV de luni până joi, de la ora 20.30, vrea să învețe să înoate pentru a se menține…
Un recent sondaj efectuat în Germania a sos la iveală cam ce și-ar dori reprezentantele sexului frumos din această țară de la partenerii lor. După cum informează Libero.it, 72 la…
Filmul „Borat! – Învățături din America pentru ca toată nația Kazahstanului să profite”, aventurile americane ale unui personaj mustăcios care se prezintă drept jurnalist din Kazahstan, s-a situat pe primul…
Să fi fost pentru artiștii ce au avut posibilitatea de a interpreta rolul unor personaje rămase în istorie doar un exercițiu actoricesc? Să fi fost o provocare sau binecuvântarea de…
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au descoperit, în urma unor controale recente, că în peste jumătate din județele României se comercializa sare neiodată, deși legislația în domeniu interzice acest lucru,…
Fostul președinte Ion Iliescu a părăsit, luni, sediul Parchetului instanței supreme fără să facă nici un fel de declarație, după ce a fost chemat la audieri în dosarul mineriadei din…
Liga aleșilor locali ai PNL propune acordarea unui ajutor cuprins între 30 și 70 RON familiilor care nu folosesc sistemul de încălzire centralizat, urmând ca propunerea să fie discutată în…
Uniunea Europeană recomandă României reducerea numărului de organizații de producători din domeniul pescuitului și acvaculturii, de la 73 la 5, și înființarea unei burse a peștelui, la Tulcea, a anunțat,…
Parlamentarii din Comisiile reunite de Buget-Finanțe au votat, luni, bugetul Ministerului Educației pentru 2007 și au respins amendamentul referitor la redistribuirea a 420 milioane de lei de la capitolul de…
Proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2007 va fi dezbătut în plenul Parlamentului începând de săptămâna viitoare, și nu de joi cum era stabilit inițial, a declarat,…
Parlamentarii din Comisiile reunite de Buget-Finanțe au aprobat, luni, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, în forma propusă de Guvern Proiectul a primit 17 voturi „pentru” și 10 „împotrivă”,…
Sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți că ministrul Mihail Hărdău nu a susținut și în Comisiile reunite de buget-finanțe transferarea unor fonduri din bugetul Ministerului Educației pentru 2007 de la capitolul…
În Vatra Dornei anotimpul rece ocupă cea mai mare parte din timpul anului, de aceea una dintre prioritățile executivului municipiului Vatra Dornei o constituie pregătirea orașului pentru iarnă. Și iată…
„Orașul Suceava și administrațiunea lui viitoare” „Administrația comunală a fost la noi până acuma una dintre cele mai rele, condusă de indolență și de interese personale și nicidecum de considerațiuni…
– Interviu cu președintele organizației municipale Suceava a PD, Eugen, Constantin Uricec PD Suceava, din câte știu, și-a propus să-și întărească rândurile cu personalități marcante ale vieții sucevene. În ce…
– El vizează noul partid care va fi creat în jurul fostului lider PNL Theodor Stolojan, fiind de altfel prezent sâmbătă la Iași la lansarea Platformei Liberale Stolojan-Stoica Viceprimarul independent…
Lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră Vicov au reținut la sfârșitul săptămânii trecute un cetățean ucrainean care trecuse ilegal granița. Mai precis, vineri seară, o patrulă a lucrătorilor de…
– Pentru îndepărtarea zăpezii dar și pentru împrăștierea materialului antiderapant pe carosabil, pe trotuarele și aleile din Rădăuți, primăria a folosit mai multe utilaje încă de la primele ore ale…
Aflați într-o creștere vizibilă de formă, tinerii handbaliști suceveni au mai bifat o victorie, în cel mai bun meci pe care l-au făcut în acest campionat pe teren propriu. Cu…
În ultimul meci din grupele Diviziei Naționale de Rugby, elevii lui Constantin Vlad au produs surpriza acestei runde, după ce au reușit prima lor victorie din campionat, în compania celor…
Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunțat, sâmbătă, la Vatra Dornei, că a demarat intabularea și cadastrarea tuturor terenurilor, acest lucru fiind absolut necesar, mai ales că România este singura țară…
– Ministrul Agriculturii a făcut sâmbătă un apel către primari să se pregătească pentru absorbția fondurilor care vor veni după 1 ianuarie 2007 pe bază de proiecte Ministrul Agriculturii, Gheorghe…
– Clădirea, ridicată prin investiția Direcției Sanitar Veterinare, găzduiește și Agenția de Plăți, Oficiul de Consultanță Agricolă și Centrul de Reproducție și Selecție a Animalelor La Vatra Dornei s-a inaugurat…
O adolescentă în vârstă de 15 ani, A.V., din Fălticeni, a ajuns sâmbătă după amiază la Spitalul Județean după ce înghițit o periuță de dinți cu o lungime de 18…
– O banală ninsoare a dat peste cap traficul rutier sâmbătă dimineață, din cauză că lucrătorii de la drumuri nu au intervenit cu antiderapante, deși s-au primit din timp avertizări…
– Ministrul Agriculturii este de părere că mulți dintre muncitorii români vor pleca peste graniță după aderare, unele domenii rămânând descoperite Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, este de părere că, odată…
– Suceava nu va avea, nici în această iarnă, un adăpost amenajat să-i găzduiască pe oamenii străzii Deși foarte multe primării din țară au rezolvat problema celor care dorm sub…
Aniversarea cutărei instituții prilejuiește reîntâlnirea unor oameni care, cândva, au lucrat împreună. Se revăd după 20-30-40 de ani; ce-și au a spune? Mai întâi, obișnuitele, dulcegele și necesarele banalități de…
Vrei să pasezi, dar cui? În față nimeni nu-i, Și ceea ce-a urmat Nici tu nu crezi. Dac-ai fi observat, Dacă te-ai fi uitat Vedeai că am plecat După cai…
– Într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a ligii secunde, Chimia Brazi – Cetatea Suceava 2-1 (0-1) Se pare că în acest sezon, FC Cetatea este pe cale să…
Prin victoria zdrobitoare administrată în această rundă Bucovinei Rădăuți, CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc și-a consolidat poziția de lider în clasament. Fotbaliștii pregătiți de Mihai Eremia au profitat și de pasul…
Juventus a făcut sâmbătă cel mai bun joc din actuala ediție de campionat și s-a impus mult mai lejer chiar și decât o arată scorul în fața formației Aerostar Bacău.…