Bebeluși de câteva luni de zile sau copii de câțiva ani, îmbrăcați sumar sau pe jumătate dezgoliți, pot fi văzuți zilnic, pe la colțuri, prin Suceava. Indiferent dacă afară este…
Nu este prima dată, și cu siguranță că nici ultima, când vorbesc despre parodia de profesionism din sportul românesc în general, cea din fotbal fiind, vorba baladei, un fel de…
Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, câștigător al Cupei UEFA cu formația ucraineană, ocupă locul cinci în clasamentul celor mai buni tehnicieni din anul 2009, dat publicității, vineri, de Federația…
Jucătoarea Cristina Neagu, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, și sportivul Laurențiu Toma, de la HCM Constanța, au fost desemnați, vineri, handbaliștii anului 2009 în România. La doar 21 de ani,…
Fotbalistul echipei Palermo, Dorin Goian, a devenit, joi, tată pentru a doua oară, soția sa Nadia Maria dând naștere unui băiețel ce se va numi Nectarie Matei, informează site-ul oficial…
Adrian Cososchi a fost declarat de oficialii Cetății drept cel mai bun jucător al grupării sucevene în prima parte a sezonului. Pe fotbalistul venit sub formă de împrumut de la…
Șeful Departamentului de Neurochirurgie de la Institutul Besta din Milano, Giovanni Broggi, a declarat, pentru cotidianul Gazzetta dello Sport, că românul Cristian Chivu va fi indisponibil maxim trei luni și…
După Daniel Păiuș și Andrei Logofătu, care au ajuns la Academia lui Hagi, Suceava este pe cale, ca în decurs de doar câteva luni, să piardă și o a treia…
Ieri, după masă, echipa de hochei a Clubului Sportiv Municipal Suceava a deschis turneul cu numărul patru din Campionatul Național under 16, cu un meci în care a întâlnit un…
În zona de Gastronomie a Hipermaketului Real Suceava a fost ieri multă agitație. Zeci de suceveni au participat la spectacolul culinar oferit de maestrul bucătar Horia Vîrlan, „școlit” la Cleveland…
Biserica Ortodoxă deține alături de Sf. Munte Athos un alt loc remarcabil, unde oamenii au încercat să devină „cetățeni ai cerului”, și anume Lavra Pecerska sau Lavra de la Poceaev.…
Mercedes consideră că a sosit momentul potrivit pentru a începe ofensiva pe piața mașinilor electrice. Din toamnă, constructorul german va fi primul din segmentul premium care va oferi europenilor un…
Bentley a oferit și ultimele indicii referitoare la cel mai puternic automobil pe care l-au construit vreodată. Lux faraonic, dotări princiare și putere explozivă sunt principalele caracteristici care definesc noul…
Opel intenționează să activeze și în clasa mașinilor de buzunar. În urmă cu cinci ani, producătorul înfățișa la Geneva conceptul Trixx care anunța dorința de a lansa un model ultra-compact…
Chevrolet vrea să rupă gura târgului acasă la Detroit, unde a pregătit în cel mai mic detaliu premiera absolută a unui prototip pregătit să ia calea producției de serie. Aveo…
Ancheta desfășurată de poliția din Los Angeles asupra morții lui Michael Jackson a fost finalizată, iar concluziile vor ajunge la procuratură în câteva săptămâni, doctorul starului, Conrad Murray, riscând să…
Controversatul cântăreț Marilyn Manson, în vârstă de 41 de ani, s-a logodit cu actrița Evan Rachel Wood, în vârstă de 22 de ani, informează Access Hollywood. Potrivit presei internaționale, Marilyn…
Cântăreața Mariah Carey a avut nevoie de ajutorul soțului ei, Nick Cannon, în timpul galei People’s Choice, după ce rochia pe care o purta s-a desfăcut în partea din spate,…
Lady Gaga este noua imagine Polaroid, artista urmând să lanseze anul acesta o nouă linie de produse speciale pentru binecunoscutul brand, informează site-ul adweek.com. Potrivit unui comunicat de presă dat…
Actorul american Harrison Ford va vizita din nou Parisul alături de partenera lui de viață, actrița Calista Flockhart, pentru a participa la gala César, unde va primi un premiu onorific,…
Bărbații preferă, pentru o primă întâlnire, acele femei care comandă bere în locul unui clasic pahar de cocktail sau o altă băutură considerată „feminină”, informează express.co.uk. Femeile care beau bere…
Câțiva împătimiți ai drumețiilor montane au petrecut trecerea dintre ani într-o peșteră. Cu câteva ore înainte de ora zero a zilei de 1 ianuarie 2010, profesorul Călin Dănila, împreună cu…
Cantautorul folk Marius Matache („Make” sau „Profu’”- cum îi spun elevii și studenții săi din București, pentru că este doctor în chimie) va cânta marți, 12 ianuarie a.c., la Suceava,…
Grupul blues sucevean „99 Degrees” (Gabriel Acsinte – voce, chitară, Dan Saghin – chitară bas, Daniel Borș – chitară și Giuliano Sfichi – baterie) va susține un concert, sub genericul…
Consumul moderat de vin roșu reduce riscul de declanșare a maladiilor cardiovasculare, potrivit numeroaselor studii din ultimii ani, cercetătorii francezi prezentând, recent, prima explicație științifică a mecanismului molecular al acestei…
Doi parașutiști, Omar Al Hegelan și Nasser Al Neyadi, au stabilit un nou record mondial, sărind de pe „cea mai înaltă clădire din lume”, respectiv Burj Dubai, informează Sky News.…
Machiajul din zona ochilor practicat de vechii egipteni avea, în afara efectului estetic spectaculos, și câteva virtuți medicinale, deoarece se baza pe un fard cu plumb care oferea pielii un…
Nicolas Sarkozy a propus introducerea unei taxe – supranumită „taxa Google” – pe veniturile din publicitatea online a companiilor web, banii obținuți urmând să fie folosiți pentru a ajuta industriile…
Expunerea prelungită la cocaină poate provoca schimbări permanente în modul de funcționare a genelor, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, informează Reuters. Cercetarea realizată pe cobai a indicat că dependența…
Taxa de poluare auto a crescut cu 14,2% de la 1 ianuarie, ca urmare a modificării cursului de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, care a urcat de la 3,73…
Ministrul Sănătății, Attila Cseke, a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Baia Mare, că nici un medic sau asistent nu va fi disponibilizat, concedieri urmând să fie făcute,…
Cei patru români acuzați de violarea unei tinere și agresarea prietenului acesteia pe 22 ianuarie 2009 în cartierul Guidonia din Roma au fost condamnați la 16 ani de închisoare, informează…
Guvernul va iniția un proces de reverificare a dosarelor medicale în cazul cărora există suspiciuni că au fost emise decizii abuzive de pensionare pe motiv de invaliditate și va controla,…
Guvernul discută ridicarea excepției de la plata contribuției de asigurări sociale pentru sumele provenite din drepturi de autor și alte venituri obținute în baza unor convenții civile sau contracte de…
Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, are cu 12.000 de lei mai mult în contul deschis la Bancpost față de declarația de avere din 2009, în vreme ce soția sa…
Gripa determinată de virusul AH1N1, ignorată de mai bine de jumătate de an de către români, fie ei medici, fie demnitari cu funcții înalte în stat care au refuzat vaccinarea,…
Mamele ar putea primi o alocație pentru nașterea copilului în valoare de 350 de lei, care se va acorda pentru fiecare naștere chiar dacă copilul s-a născut mort sau a…
Profesorii afiliați la Sindicatul Salariaților din Învățământul Preuniversitar (SSIP) Suceava au obținut în instanță mărirea salariului cu 50%, în urma unei decizii definitive și irevocabile a Tribunalului Suceava. Potrivit deciziei,…
În comuna suceveană Vama în cadrul unei ședințe solemne a Consiliului Local, într-o sală plină până la refuz de invitați și localnici dornici să participe la evenimentul cultural, s-a derulat…
Centrul Cultural „Bucovina” are, începând de ieri, un nou director în persoana lui Vasile Ursache. Acesta i-a luat locul profesorului Petre Horvat, al cărui mandat la conducerea acestei instituții a…
Joi, 7 ianuarie 2010, un bun prieten și totodată coleg de muncă, Cibireac Tiberiu, sau cum îi spuneau colegii și prietenii, Tibi, a plecat de lângă noi la cele veșnice.…
Noul an a debutat cu reduceri substanțiale la Iulius Mall Suceava, unde produsele de sezon pot fi cumpărate chiar și cu discount-uri de 80%. Timp de zece zile, în perioada…
Dezamăgire pentru turiștii care au umplut stațiunea de interes național Gura Humorului cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Revelion. Schiurile aduse de la sute de kilometri au rămas pe mașini…
Peste 600 sute de turiști din Republica Moldova și Ucraina au venit la Vatra Dornei pentru a petrece Crăciunul pe stil vechi. Distracția a început miercuri, în ajun, și pentru…
Șefii Direcției Silvice Suceava știu în orice moment câte persoane așteaptă la ei la ușă sau așteaptă pe hol, pentru a discuta o problemă sau a semna acte urgente, la…
Serată literar-declamatorică-musicală în Rădăuț „Succesul repurtat de Societatea academică Academia ortodoxă din Cernăuț cu ocasia aranjării seratei literar-declamatorice-musicale în Rădăuț, în sara de Sf. Ioan Botezătorul, merită să fie indus…
Social democrații suceveni se declară de acord cu intenția primarului din Poiana Stampei, Elisei Todașcă, de a desprinde această comună din județul Suceava și de a o alipi la Bistrița…
Funcția de prim-adjunct al șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, rămasă vacantă în urmă cu aproximativ două luni, va fi ocupată începând de luni. Postul va fi preluat de…