Întrunită ieri, Comisia de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal a decis să amendeze cu 200 de lei și să suspende pentru două etape terenul grupării Avântul Frasin, pentru deficiențe…
Sucevenii aflați în căutarea unui serviciu sunt așteptați, astăzi, la Bursa locurilor de muncă, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă în patru localități din județ. Începând…
Tichetele pentru programul „Rabla” încep să fie din ce în ce mai căutate de suceveni, voucherele alocate județului după suplimentarea numărului acestora, la mijlocul lunii trecute, fiind epuizate imediat de…
O parte a locuitorilor județului Suceava au avut parte, ieri, de o surpriză de proporții, o ninsoare destul de densă căzând în prima parte a zilei. Așa se face că…
Un incendiu de proporții, izbucnit de la un scurtcircuit, a provocat mari distrugeri într-o gospodărie, lăsând fără acoperiș deasupra capului cinci persoane, printre care și doi copii. Nenorocirea s-a declanșat…
Un minor în vârstă de 10 ani a fost rănit grav într-un accident petrecut miercuri, acesta fiind deja al patrulea eveniment rutier din ultimele zile în care cade victimă un…
Șase foști proprietari de terenuri din județul Suceava și-au găsit dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce instanțele judecătorești din țară i-au nedreptățit. Pentru cinci dintre ei,…
Prefectura Suceava a solicitat Regiei Naționale a Pădurilor 5.000 de hectare de pădure, pe raza Ocoalelor Silvice Broșteni și Crucea, pentru a putea pune în posesie foști proprietari de teren…
Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a obținut al doilea mandat consecutiv de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord – Est. Este pentru prima dată când un președinte de…
Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, s-a declarat deranjat de faptul că numele său a apărut într-o broșură a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților distribuită preoților, în care Înalt…
Timp de două săptămâni, începând de astăzi, clienții magazinelor centrului comercial Iulius Mall Suceava au șansa să câștige zilnic un weekend all inclusive la munte, pentru două persoane, la Popasul…
Străzile Sucevei sunt o continuă surpriză pentru cei aflați în trafic, care, de la o zi la alta, fie sunt greu circulabile din cauza gropilor, fie sunt parțial sau total…
Psoriazisulreprezintă o afecțiune cronică, inflamatorie, multisistemică ce acționează pe o predispoziție genetică, fiind nu mai puțin de 7 gene implicate. Uneori boala poate să nu apară la generațiile imediat următoare…
Monument arhitectonic unic în România, Mănăstirea Voroneț a fost ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care i-a dat hramul principal „Sf. Gheorghe”. Mănăstirea Voroneț, cunoscută în toată lumea pentru…
Sfântul Gheorghe a trăit pe vremea împăratului roman Dioclețian, împărat păgân, care a prigonit pe creștini. Originar din Capadocia, Sfântul Gheorghe erau fiu de părinți creștini vestiți, din tinerețe învățând…
Maserati este cunoscută de toată lumea ca singura alternativă în lumea sportivelor de lux dominată de monștrii sacri Aston Martin și Porsche. Deși rivalitățile sunt departe de a se fi…
Mercedes încă mai speră la o schimbare în bine, după aproape cinci ani în care unul din puținele sale modele de nișă au dat greș. Vânzările luxosului R-Klasse sunt la…
Volkswagen rămâne unul dintre puținii constructori non-premium care încă își permit luxul de a etala ca vârf de lance o limuzină în clasa mare. Încă de la lansare, Phaeton a…
Sam Worthington, starul din „Avatar”, este favoritul caselor de pariuri din Marea Britanie, care îl cotează pe actorul britanic cu prima șansă pentru a deveni noul interpret al celebrului agent…
Actrița spaniolă Penelope Cruz și-a asumat rolul de editor invitat al ediției franceze a revistei Vogue, numărul din luna mai al prestigioasei publicații de modă purtând semnătura vedetei, informează stylelist.com.…
Cântărețul Michael Bolton revine în România, de data aceasta la Constanța, unde va susține un concert pe 17 iulie, informează organizatorii, International Creative Artists. Cel mai recent concert susținut de…
Camilla, soția prințului Charles al Marii Britanii, a anunțat, miercuri, că a suferit o a doua accidentare gravă, răsucindu-și un tendon la nivelul unuia dintre umeri, la două săptămâni după…
Persoanele care suferă de vitiligo ar putea beneficia de o protecție naturală împotriva cancerului de piele, potrivit unui nou studiu, publicat recent în New England Journal of Medicine, informează bbc.co.uk.…
Medicamentul experimental Telcagepant a avut rezultate promițătoare împotriva migrenelor, în urma unor teste preliminarii, potrivit unui studiu publicat în revista medicală britanică The Lancet, informează AFP. Tecagepant, aflat încă în…
Un ceas unicat creat din rocă și cenușă din vulcanul islandez Eyjafjallajökull va fi lansat de o companie de produse de lux elvețiană, informează un comunicat remis MEDIAFAX. Norul de…
Guvernul va suplimenta programul „Rabla” cu încă 50.000 de vouchere, printr-o hotărâre ce va fi adoptată săptămâna viitoare, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care…
Aproape un milion de români își serbează, astăzi, onomastica de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, majoritatea fiind bărbați cu numele de Gheorghe sau George, arată o statistică a Ministerului Administrației și Internelor…
România a ajuns pe locul patru în UE în ceea ce privește consumul de plante etnobotanice, în condițiile în care în 2008 nici nu figura în acest clasament, a declarat…
Bugetarii care cred că prin grevă vor obține bani suplimentari la salariu se înșală, deoarece majorări salariale nu pot rezulta decât din eficiență și productivitate, fundamentat pe o bază sănătoasă…
Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, joi, că a solicitat oficial Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) redeschiderea cazului Valiza, după ce patronul stelist Gigi Becali a încercat să intervină…
Echipa germană Bayern Munchen a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația franceză Olympique Lyon, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al…
Ținutul fierului – Holly Black, editura Rao Până te voi găsi – John Irving, editura Rao Biblia diavolului – Richard Dubell, editura Rao XXL – Rob Grant, editura Humanitas Abecedarul…
Profesorii din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava vor fi consultați în zilele următoare în vederea demarării grevei generale pe o perioadă nedeterminată. Astfel, cei 142 de membri ai sindicatului UNISIND…
Lexus se poate mândri cu o decapotabilă de prim rang în disputatul sector al mașinilor premium. Cu noul model IS 250C, japonezii se adresează unui segment unde clienții puteau opta…
Opel aruncă în luptă încă un derivat cu tentă ecologică prin care germanii sprijină mobilitatea eficientă și respectul față de mediu. Ultima generație Astra dispune la mai bine de patru…
Mercedes continuă să impresoneze prin conceptele ce prind viață în ateliere din Germania. După seria ravisantelor Concept Fascnation și F800 Style, designerii Mercedes vin cu o nouă și incintantă propunere…
Jaful armat de la sala de jocuri „Royal” din cartierul George Enescu, din noaptea de 15/16 aprilie a.c., a fost înregistrat integral de o cameră video din interiorul unității, iar…
Un adolescent în vârstă de 17 ani, aflat la volanul unui autoturism, a ajuns pe mâna poliției după ce a atras atenția trecând peste linia ferată fără să se asigure.…
Un cetățean italian este cercetat penal de ofițerii de la Investigarea Fraudelor pentru o țeapă de aproximativ 70.000 de lei la o firmă din Fălticeni. Parchetul de pe lângă Judecătoria…
Un microbuz în care se aflau 16 călători a fost implicat într-un accident rutier produs din cauza unui șofer de tir care nu a acordat prioritate, lovind, din lateral, mijlocul…
Casa Județeană de Pensii Suceava a plătit, în primele trei luni ale acestui an, 130.551 de lei reprezentând cheltuieli pentru reabilitarea medicală a asiguraților care au suferit accidente de muncă…
Sunt trecuți de prima tinerețe, unii aproape au dat în mintea copiilor, alții încearcă să-și păstreze luciditatea și să se prezinte demn, prin prisma a ceea ce au fost în…
Peste 29 la sută din tinerii români, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, consumă excesiv alcool în fiecare săptămână, se arată într-un Eurobarometru privind consumul de alcool…
Principalul suspect al tentativei de omor calificat de la Mălini, Constantin Asaftei, în vârstă de 24 de ani, a primit, ieri, mandat de arestare preventivă în lipsă, la cererea procurorilor…
Alcoolul l-a salvat pe tânărul acuzat că a incendiat mașina poliției. Cel puțin, acesta este concluzia unuia dintre argumentele prezentate de judecătorul care a respins propunerea procurorilor de a emite…
Judecata în dosarul lui Ioan Popovici „Coață” se reia pe 12 mai 2010, după un an de pauză forțată. Dosarul s-a aflat în această perioadă pe rolul Judecătoriei Suceava, dar…