Echipa secundă de handbal a Universității Suceava a încheiat sezonul 2009 – 2010 al Diviziei A cu o victorie în fața propriilor spectatori, scor 36 – 30, în compania celor…
Baseball-ul sucevean a reușit zilele trecute o nouă performanță, după ce formația Royals IGB s-a întors de la Cupa României cu medalia de bronz. Desfășurată în orașul Năsăud, din județul…
La Piatra Neamț, pensionarii au acces gratuit pe stadion, așa că meciul „Ceahlăul”-„Universitatea” Craiova l–am văzut de la peluză, „gate seven”. Bănuiam c-o fi un sector liniștit și așezat, fiindcă…
În „Gazeta sporturilor”, unul dintre cei mai buni ziariști români din toate timpurile, domnul Radu Cosașu, face o radiografie ușor patetică și fundamental dramatică a unor meciuri trucate „la vedere”,…
Cel puțin doi dintre indivizii arestați sub acuzația că au pus pe picioare o rețea de contrabandă cu țigări aduse din Ucraina erau clienți vechi ai oamenilor legii. Dănuț Ursulean…
Bucovina Frătăuții Noi a învins în etapa a XVIII-a cu scorul de 4-0 pe terenul grupării Școala de Fotbal Rădăuți și a mai făcut un pas important pentru cucerirea titlului…
Duminică, în derbiul campionatului, Dorna Vatra Dornei a dispus cu scorul de 4-3 de liderul clasamentului, CN Nicu Gane Fălticeni. Victoria dornenilor vine însă puțin prea târziu. Fălticenenii păstreză un…
Numeroși oameni ai legii din cadrul Poliției municipiului Suceava, de la șefi și până la simpli lucrători, s-au trezit muștruluiți serios, puși să dea rapoarte și verificați la sânge. Nu…
Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a provocat un accident după ce a virat brusc în fața unei mașini care îl depășea. Totul s-a întâmplat duminică seara, după…
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava a diagnosticat două noi cazuri de rabie, la două vulpi omorâte după ce au atacat câinii din gospodării. Doctorul Petrea Dulgheru,…
Rata șomajului din județul Suceava este în ușoară scădere în ultima lună, datele oficiale reliefând faptul că se înregistrează o revigorare în ceea ce privește numărul de angajări. Conform situației…
Două zile de teatru la Suceava, eveniment care avut loc sâmbătă și duminică, la Shopping City Suceava. Peste 300 de tineri și copii, 32 de trupe și 16 participanți la…
O familie din Dumbrăveni care locuiește de mai mulți ani în Spania, lângă Barcelona, cere sprijinul Protecției Copilului Suceava pentru a-și recupera cei trei copii „luați” de statul spaniol. Conform…
Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, a anunțat, ieri, că se înscrie în cursa pentru președinția filialei sucevene a PSD, la alegerile care au loc sâmbătă, 15 mai…
Situația financiară dramatică a unor primării din județ a scos personalul primăriei pe ulițe, ca să strângă bani să-și ia salariile. La Straja, banii de la buget s-au terminat și…
Prim-vicepreședintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, consideră că reducerea salariilor angajaților din sistemul bugetar cu 25% și a pensiilor cu 15% va declanșa proteste și procese în instanță ale acestor…
Frumoșii cai de la Herghelia Rădăuți și-au demonstrat încă o dată valoarea, la primul concurs hipic la care au participat anul acesta – “Cupa Decebal”, organizată cu ocazia inaugurării noii…
Furtuna de duminică după-amiază, când apele s-au revărsat din cer timp de câteva ore, au demonstrat încă o dată că sistemul de canalizare este deficitar și nu face față unor…
Când se vrea, se poate. Asta au demonstrat cei de la firma TMUCB, care, la finele săptămânii trecute, au muncit din greu, atât în timpul săptămânii, cât și sâmbătă și…
Municipiul Suceava va beneficia anul acesta de aproape 15 milioane de euro, pentru realizarea a două proiecte de dezvoltare urbană, prinse în Planul Operațional Regional. Contractele de finanțare pentru cele…
Engolpionul (panaghiul sau însemn pectoral) este o insignă arhierească de forma unei iconițe-medalion făcută din email, aur și argint, care îl reprezintă pe Mântuitorul sau pe Maica Domnului cu pruncul…
Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.…
În unele regiuni ale țării (Moldova, Muntenia, dar mai ales în Transilvania), în tradiția locală există unele „sărbători” care nu se regăsesc în calendarul creștin ortodox, nici în vreo carte…
BMW se contrează tot mai mult pe versiuni hibride. În viitor, producătorul german ne va oferi o gamă mai largă de modele pe alimentare alternativă, ce va porni de la…
Skoda a reinventat segmentul mic odată cu apariția unui model atipic ce sintetizează esența movolumelor. După ce Roomster și-a demonstrat în ultimii doi ani calitățile cu care a fost investit,…
Peugeot exercită una din cele puternice influențe în clasa mașinilor de oraș. Modelul de volum 207, cel mai bine vândut din gama Peugeot, este un exemplu grăitor în acest sens…
Volkswagen va aduce la finele lunii septembrie forma revitalizată a celui care se opune cu toate forțele în fața lui Ford Mondeo, Opel Insignia, Toyota Avensis. Și cum toamna se…
Actrițele Sophia Loren, în vârstă de 76 de ani, Catherine Deneuve, în vârstă de 67 de ani, și Helen Mirren, în vârstă de 65 de ani, au fost incluse în…
Cântăreața Rihanna a fost plătită cu 30.000 de lire sterline (43.750 de dolari) doar pentru a fi prezentă, timp de o oră, în clubul Bamboo din Liverpool, la sfârșitul săptămânii…
Cântăreața Mădălina Manole lansează, mâine, cel de-al nouălea album al său – „09 Mădălina Manole”, informează MediaPro Music. Evenimentul are loc miercuri, începând cu ora 19.30, la Music Club din…
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol vor juca împreună în cel mai nou proiect MediaPro Pictures, care va fi difuzat, din această toamnă, pe postul Acasă, informează televiziunea. La filmările din…
Rapperul Bobby Brown, fostul soț al cântăreței Whitney Houston, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Alicia Etheridge, pe scenă, în timpul unui concert pe care l-a susținut vineri, în…
Alimentele grase (junk food) și băuturile carbogazoase ar putea fi impozitate, în Marea Britanie, cu o taxă pe grăsime, care s-ar putea dovedi eficientă în lupta împotriva obezității și ar…
Un suedez a stabilit, duminică, un nou record mondial de viteză în proba de 100 de metri vertical, parcurgând această distanță în 34 de secunde și 76 de sutimi pe…
Directorii serviciului de ambulanță britanic au cheltuit 10.000 de lire sterline (11.500 de euro) pentru un sondaj în rândul angajaților, cărora li s-a cerut să ierarhizeze o serie de personalități,…
Băuturile carbogazoase dulci pot dubla riscul dezvoltării cancerului pancreatic, din cauza conținutului ridicat de zaharoză, potrivit unui studiu realizat la Universitatea Georgetown (SUA), informează dailymail.co.uk. Studiul a evaluat riscul dezvoltării…
Guvernul va reduce numărul de paturi în spitale cu 9.200 și nu va reînnoi autorizațiile pentru cel puțin 150 dintre cele mai ineficiente spitale, până la finele anului, se arată…
Guvernul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariați, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de bugetari, reiese din datele…
Guvernul va îngheța pensionările anticipate începând cu data de 1 iunie 2010 și până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii, iar pensiile de invaliditate…
Jurnalistul și scriitorul american John Head a susținut, ieri, la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, conferința „Eu și sănătatea mintală”, în care a vorbit despre propria experiență în lupta…
Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea reveni la o sumă fixă, renunțându-se astfel la 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din…
Guvernul se angajează, conform scrisorii obținute de MEDIAFAX și pe care urmează să o trimită conducerii FMI pentru eliberarea unei noi tranșe de împrumut, să introducă un impozit pe cifra…
Guvernul va extinde baza de impunere pentru impozitul pe venit incluzând și tichetele de masă, veniturile din câștigurile de capital, inclusiv dobânzile la depozitele bancare, și plățile compensatorii, și va…
Fondul de salarii pentru sistemul bugetar va fi limitat anul viitor la 39 de miliarde lei, prin reducerea numărului total de angajați în sectorul public, potrivit Memorandumului suplimentar de Înțelegere…
Guvernul a promis Fondului Monetar Internațional, prin scrisoarea suplimentară de intenție obținută de MEDIAFAX, că va introduce până la finele anului un Cod al Muncii revizuit și noi reguli privind…
Senatorii au adoptat, ieri, un amendament care prevede că punctajul lunar realizat în perioada în care beneficiarul a fost încadrat în „alte condiții” decât cele speciale sau deosebite se majorează…
Șeful statului i-a avertizat, ieri, la Parlament, pe reprezentanții majorității guvernamentale, în legătură cu modul de distribuire a fondurilor în teritoriu și cu felul în care se fac numiri în…