Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Suceava este unitatea sanitară cu cele mai mari datorii restante, acumulând facturi neachitate în valoare de peste 300.000 de lei la reparații auto, carburanți și…
Ghinion teribil pentru neamțul Ballack, accidentat pe termen lung în chiar ultima partidă a sezonului regular, adică în finala cupei! Astfel, Germania va trebui să găsească repede o soluție, nu…
Reabilitarea drumului european 576 pe porțiunea Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc a fost sistată de constructor. Chiar dacă vremea permite efectuarea lucrărilor, pe teren nu este nici urmă de muncitor…
Cu trei etape înainte de finalul stagiunii 2009-2010, Bucovina Frătăuții Noi este singura echipă neînvinsă din toate cele patru serii ale Ligii a V-a. În runda a XIX-a, liderul Seriei…
Școala militară de subofițeri jandarmi din Fălticeni își va înscrie propria echipă de fotbal în Liga a V-a începând din sezonul viitor! Jandarmii fălticeneni și-au înființat deja un club sportiv…
La sediul Asociației Județene de Fotbal a avut loc ieri tragerea la sorți a meciurilor din semifinalele Cupei României – Faza județeană. Astfel, în penultimul act al competiției se vor…
O boală incurabilă și extrem de contagioasă la cai, anemia infecțioasă, corespondenta leucemiei la om, nu poate fi eradicată de autoritatea sanitar-veterinară din județ din cauza a 14 crescători, care…
Locatarii unui bloc de garsoniere din municipiul Suceava au intrat în panică, ieri, în miezul zilei, după ce un gaz puternic, înțepător, s-a resimțit puternic la etajele III și IV.…
O banală tamponare s-a transformat în accident cu victime după ce conducătorii auto s-au înțeles inițial amiabil, după care au ajuns la spital acuzând leziuni. Luni, în jurul orei 12.30,…
Administrația județeană caută soluții pentru a aduce Casa de Pensii într-o locație din centrul municipiului Suceava, deoarece tot mai mulți pensionari reclamă accesul din ce în ce mai dificil la…
Mai multe firme mari care au activitate în municipiul Suceava recurg la concedieri colective în perioada următoare. Potrivit directorului Agenției de Ocupare a Forței de Muncă și Șomaj Suceava, Aurelia…
Câteva sute de sindicaliști suceveni vor fi prezenți astăzi la mitingul de protest organizat în fața Guvernului României, împotriva măsurilor luate de Executiv de reducere a salariilor personalului bugetar. Cei…
Consilierul județean Ioan Corjuc a anunțat că demisionează din funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a Tineretului Social Democrat. Corjuc și-a anunțat demisia la câteva zile de la alegerea…
Ploile din ultima perioadă au scos la iveală numeroase probleme ale străzilor refăcute în urma lucrărilor ISPA, unde asfaltul s-a surpat pe porțiuni mari, afectând mașinile a sute de șoferi…
Solicitările conducerii Primăriei Suceava, ca măcar pe principalele artere de circulație din municipiu să se lucreze în două schimburi sau până seara târziu, pentru a fi evitată blocarea traficului rutier…
Măsuri de criză în toate școlile și liceele din Suceava – asta a solicitat ieri primarul Ion Lungu directorilor acestor instituții de învățământ, reuniți într-o ședință în sala de Consiliu…
Celebrele personaje ale filmului animat “Orășelul Leneș”, Sportacus și Ștefania, vor fi sâmbătă și duminică la KidsLand, în Iulius Mall Suceava, unde îi vor încânta pe copii cu spectacole live…
Ministerul Sănătății cumpără prin UNICEF un milion de doze de vaccin BCG împotriva tuberculozei, în valoare de peste 80.000 de dolari, în vederea asigurării imunizării specifice a copiilor în anul…
Personalul din structurile Ministerului Agriculturii va fi redus cu 23-25%, iar salariile vor scădea cu 25%, a declarat, ieri, ministrul Mihail Dumitru. Ministrul a spus că salariile vor fi reduse…
Liderii PD-L și UNPR au semnat, ieri, un protocol de colaborare politică ce vizează susținerea guvernamentală și parlamentară reciprocă. Documentul a fost semnat la sediul central al PDL. Prin protocol…
Sindicatele au anunțat că vor aduce, astăzi, în fața Guvernului peste 60.000 de oameni, cărora sunt așteptați să li se alăture studenți, pensionari, șomeri sau simpli cetățeni ai Capitalei, nemulțumiți…
Hepatita C, care afectează unu din 12 oameni, poate fi depistată cu un simplu test, pe care fiecare român și-l poate cumpăra din farmacie, întrucât identificarea timpurie a acestei maladii…
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ia în calcul majorarea cu circa 5% a prețului gazelelor naturale, la 1 iunie, au declarat ieri, agenției MEDIAFAX, surse din instituție.…
Guvernul analizează varianta înființării unui fond de solidaritate socială la care fiecare companie de stat finanțată din venituri proprii să contribuie cu 1% din cifra de afaceri anuală și care…
Etichetele „Made in” vor deveni obligatorii pentru produsele textile în Europa, deputații Parlamentului European (PE) adoptând, marți, modificarea sistemului Uniunii Europene de etichetare a textilelor. Parlamentarii europeni consideră că în…
Echipa Ceahlăul Piatra Neamț este matematic retrogradată, după ce a fost învinsă, luni, în deplasare, scor 4-0 (2-0), de formația Unirea Urziceni, în penultimul meci al etapei a XXXIII-a din…
Aproximativ 300.000 de vizitatori străini sunt așteptați în Africa de Sud pentru a asista la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal, printre care foarte puțini africani, a declarat, marți,…
În tradiția populară, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe care credincioșii ortodocși o sărbătoresc vineri, 21 mai, este numită și Constandinul Puilor sau Constantin Graur. După ce le-a fost…
Ne place sau nu, lumea în care trăim ne pune la dispoziție instrumente care ne pot face viața mai ușoară, dar, utilizate necorespunzător, ne transformă în adoratorii naivi ai unui…
Renault face primii pași spre era electrică. După ce a primit numeroase reacții pozitive la adresa conceptelor cu zero emisii dezvăluite în urmă cu aproape două luni la Frankfurt, compania…
Opel se apropie de finalizarea unui proiect început din 2005. Modelul de succes Zafira se îndreaptă spre o nouă generație, aflată acum în faza testelor. Noul MPV încearcă să fie…
Ford se ambiționează să devină în Europa cel mai important producător de automobile de familie. Cu două monovolume poziționate într-un sector de top, Galaxy și S-MAX, plus un viitor model…
Honda a pus bazele unei familii solide de automobile hibride, care o va ajuta să facă performanță la nivel de vânzări globale. După o lansare de succes cu Insight, marca…
Nicolae Soare, fost comentator al Departamentului Sport de la Radio România Actualități, a încetat din viață, la vârsta de 79 de ani, urmând să fie înmormântat miercuri, la Bistrița. Nicolae…
Doi câini aparținând lui John Travolta au fost loviți și omorâți de un vehicul de serviciu de pe Aeroportul Internațional Bangor din Maine (SUA), accidentul având loc după aterizarea unui…
Un inhalator care conține o substanță derivată din morfină, ce poate ajuta bărbații să aibă o erecție în doar 10 minute, ar putea fi folosit într-un nou tratament împotriva impotenței,…
Demi Moore intenționează să își scrie memoriile, având în prezent întâlniri cu editori newyorkezi în acest sens, a declarat agentul actriței pentru accesshollywood.com. Demi Moore, în vârstă de 47 de…
Actorul american Charlie Sheen revine în echipa serialului „Doi bărbați și jumătate”, după ce a semnat un contract pentru un salariu de circa 2 milioane de dolari pe episod, pe…
Casa din Londra a celebrului muzician Jimi Hendrix va fi deschisă publicului, la împlinirea a 40 de ani de la decesul artistului, informează BBC News online. Vizitatorii vor putea admira…
Președintele american, Barack Obama, a menționat în declarația sa de venit pe anul 2009 inclusiv câinele familiei, botezat Bo, un cadou special în valoare de 1.600 de dolari, relatează BBC…
Încep prin: șansele nu sunt de partea noastră… momentan. Suntem tineri cu vise, speranță către un viitor strălucit, cu șanse, motivații, doar că în drumul nostru către acel viitor ne…
Persoanele care consumă zilnic carne procesată – hot dog, cârnați, salam – prezintă cu 42% mai multe riscuri de a dezvolta maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu făcut la Harvard, citat…
Hidatidoza este o infestație parazitară cu un vierme plat din genul Echinococcus. Cel mai frecvent este implicat Echinococcus granulosus care dezvoltă forma chistică a bolii, dar formele cele mai severe…
Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a anunțat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 2,5% din salariul brut la 0,5% din salariul brut, a…
Sindicatele au anunțat că vor aduce, miercuri, în fața Guvernului peste 60.000 de oameni, cărora sunt așteptați să li se alăture studenți, pensionari, șomeri sau simpli cetățeni ai Capitalei, nemulțumiți…
Ministerul Sănătății cumpără prin UNICEF un milion de doze de vaccin BCG împotriva tuberculozei, în valoare de peste 80.000 de dolari, în vederea asigurării imunizării specifice a copiilor în anul…