Iată-ne și în ziua finalei. O premieră, fiindcă ziua tradițională a finalelor de cupe europene a fost până acum miercurea. S-a optat pentru sâmbătă probabil și fiindcă, teoretic, fanii participă…
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, suspendat nouă luni pentru dopaj, este dorit de clubul AS Roma, care i-ar fi făcut o ofertă de 4 milioane de euro, informează cotidianul La…
Foresta Mălini, liderul campionatului Ligii a IV-aa rămas fără antrenor cu mai puțin de o lună înainte de barajul pentru promovarea în eșalonul trei. Cornel Anton a fost demis de…
În ediția din acest an a Cupei României la Handbal, echipa locală Universitatea Suceava a reușit pentru prima dată în istoria clubului să se califice în semifinalele competiției și a…
Cel mai titrat fotbalist sucevean din toate timpurile, Dorin Goian, a încheiat campionatul în Italia cu Palermo pe un onorant loc 5 și a revenit acasă la Suceava. Aflat într-o…
Șase indivizi din zona Gura Humorului, o parte dintre aceștia șoferi de autocar în cadrul unei firme de transport internațional de persoane, sunt cercetați penal de ofițerii din cadrul structurilor…
Un transport ilegal de țigări din Ucraina către Italia a fost stopat de către polițiștii de frontieră suceveni, pe raza comunei Marginea, ieri aproape de orele prânzului. Echipajul de la…
Practica de a interzice taților să se interneze cu copiii înseamnă discriminare și o încălcare a dreptului la serviciile spitalicești, a avertizat, în conferință de presă, conducerea Direcției de Sănătate…
Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a doi frați din comuna Cornu Luncii, care, la începutul lunii trecute, au bătut cu…
O bătrână din localitatea Doroteia care suferise un accident vascular cerebral a fost transportată cu targa, de către pompierii militari din Gura Humorului, de la locuința sa și până la…
„Monitorul” vă prezintă, zilnic, amplasarea aparatelor radar pe șoselele din județul Suceava: Sâmbătă, 22 mai Câmpulung Moldovenesc: DN 17 zona municipiului, DN 17 Pojorâta Vatra Dornei: DN 17 zona municipiului,…
„Petrecerile poporale” „Înainte de războiul mondial se aranjau petreceri poporale la care participau toți Românii, fără deosebire. Petrecerile se desfășurau cu un plan instructiv și, aș putea spune, educativ, în…
O gospodărie din comuna Sadova a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, în jurul orei 18:00, incendiul fiind provocat de un trăsnet. La fața locului au fost trimise echipaje de…
Deliberativul județean a aprobat în ședința de ieri criteriile de selecție pentru direcționarea banilor nerambursabili din Fondul de Solidaritate a Uniunii Europene decontate Consiliului Județean Suceava către localitățile afectate de…
Legământul făcut în 2008 de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în fața a circa 10.000 de suceveni, ca în fiecare an, de Duminica Tomei, să sărbătorească „în inima Bucovinei,…
Primul-ministru, Emil Boc, și ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, vor veni la sfârșitul săptămânii viitoare la Suceava pentru a participa la ședința Consiliului Euroregiunii Prutul de Sus, în…
Agenții Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava au depistat, în cursul zilei de joi, doi șoferi care s-au urcat la volan, deși unul dintre ei avea permisul suspendat, iar celălalt…
Un bărbat din municipiul Vatra Dornei s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat că ar fi pus la pământ o pădure întreagă. Informația este prezentată într-un comunicat al Inspectoratului de…
Deliberativul județean a aprobat ieri, cu 27 de voturi „pentru” și zece „abțineri”, în special ale consilierilor PSD, tariful unic pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare…
Persoanele cu venituri mici vor fi sprijinite de Guvern „ca să poată trăi”, a declarat, ieri, vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur. Referindu-se la situația socială a celor care vor fi afectați…
După ce a refuzat să semneze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe motiv că suma lunară alocată este prea mică și a solicitat ca negocierile pe marginea bugetului…
Circulă, pe internet, scrisoarea unei distinse profesoare de psihologie. Fiind vorba despre o luare de poziție a cărei sinceritate durută este pur și simplu copleșitoare, socot că epistola deschisă merită…
Guvernul a preferat să evite soluția FMI, prin care taxele erau majorate concomitent cu reducerea salariilor, și să nu taxeze suplimentar mediul de afaceri, periclitând reluarea creșterii economice, considerând că…
Premierul Emil Boc a evitat, vineri, să prezinte garanții că TVA și cota unică de impozitare nu vor fi majorate din 2011, afirmând doar că menținerea actualului nivel de taxare…
Guvernul își menține decizia de a limita deficitul bugetar prin reducerea cheltuielilor, iar majorarea salariilor și pensiilor din 2011 depinde de restructurarea sistemului public și reluarea creșterii economice, următoarele șase…
Ortodocșii serbează, duminică, la 50 de zile după Paști, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărătești ale Mântuitorului, în care a fost alcătuită prima comunitate…
Ministrul Educației a spus că este mulțumit de rezultatele la proba de limba română de la evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a, totuși remarcă faptul că se menține…
Angajații de la Tarom amenință, de asemenea, că intră în grevă de solidaritate cu bugetarii pe 31 mai, urmând să asigure o treime din activitate, nemulțumiți de tăierea salariilor cu…
FMI a propus în mod constant ajustarea cheltuielilor salariale cu minimum 20%, majorarea TVA la 24% și a cotei unice la 20%, măsuri care ar fi afectat întreaga populație, afirmă…
Premierul Emil Boc a promis patronatelor că nu va elimina facilitățile fiscale pentru domeniul IT și nici nu va reduce contribuția la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), organizațiile…
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely , a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă ca Guvernul să aprobe, săptămâna viitoare, alocarea a 268 de milioane de lei pentru lucrările…
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a anunțat, vineri, că îi va contacta pe toți liderii sindicali pentru ca, începând de luni, chiar dacă este zi liberă, să înceapă discuțiile privind greva…
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogați, dar autoritățile din…
Agenții Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava au depistat în cursul zilei de joi, doi șoferi care s-au urcat la volan, deși unul dintre ei avea permisul suspendat, iar celălalt…
O gospodărie din comuna Sadova a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, în jurul orei 18:00, incendiul fiind provocat de un trăsnet. La fața locului au fost trimise echipaje de…
Un bărbat din municipiul Vatra Dornei s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat că ar fi pus la pământ o pădure întreagă. Informația este prezentată într-un comunicat al Inspectoratului de…
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează în perioada 23-30 mai 2010 cea de-a XVII-a ediție a Concursului internațional pentru studenți…
Scenariul cel mai pesimist ar fi ca Guvernul să nu reușească să scadă pensiile și salariile și să se treacă la creșterea TVA, consideră Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii…
Președintele CNSLR Frăția, Marius Petcu, a declarat vineri că afirmația ministrului de Finanțe, Sebastian Vlădescu, potrivit căreia 70.000 de bugetari vor fi disponibilizați până anul viitor, a fost făcută pentru…
Deliberativul județean a aprobat în ședința de vineri criteriile de selecție pentru direcționarea banilor nerambursabili din Fondul de Solidaritate a Uniunii Europene decontate Consiliului Județean Suceava către localitățile afectate de…
Senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu și oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență, fals în înscrisuri…
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, vineri, după întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor, că social-democrații și reprezentanții sindicali au stabilit o coordonare a calendarului parlamentar cu cel al protestelor și acțiunilor…
Președintele CNSLR Frăția, Marius Petcu, i-a îndemnat vineri la grevă generală și pe salariații care nu sunt bugetari dacă diminuarea salarială cu 25% nu va fi abandonată. „Dacă lucrurile nu…
Compania low-cost Blue Air va anula din 24 mai toate zborurile operate din Suceava, respectiv cursele spre Veneția și Roma, cu retur, iar din 10 iunie va renunța la cursa…
Aproape 600 de copii de grădiniță au participat vineri la cea de-a opta ediție a Festivalului „Voinicelul”. Evenimentul a avut loc la Iulius Mall, începând cu ora 9:30, locul de…
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează sâmbătă o nouă ediție a Târgului Educațional, un eveniment anual în cadrul căruia universitatea își promovează oferta de școlarizare pentru viitorii studenți, masteranzi…
Absolvenții Facultății de Matematică, promoția 1970, din cadrul Institutului Pedagogic de trei ani Suceava, astăzi Universitatea „Ștefan ce Mare”, s-au întâlnit vineri, pe 21 mai, la universitate, pentru o revedere…