Ultimele știri


Joi, 1 iulie 2010

Senatul a adoptat noua formă a Legii ANI

Senatul a adoptat, ieri, cu 115 voturi favorabile și două abțineri, noua formă a Legii ANI, modificată de Comisia juridică după cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu. Senatorii au…

Unde fugim de-acasă…

Perioada 1-7 iulie Joi, 1 iulie „Poveste din Maramureș”, la Shopping City Suceava Expoziția “Poveste din Maramureș” (Shopping City Suceava – Clubul Artelor Vizuale) este realizată de artistul Mihai Grigorescu…

Milovan Rajevaci: Ghana poate scrie istorie

Selecționerul reprezentativei Ghanei, Milovan Rajevaci, a declarat, ieri, că echipa sa poate scrie istorie fiind prima formație africană care se califică în semifinale la Cupa Mondială, informează AFP. „Vom încerca…

Marți, 15 iunie 2010

Câștigător: vuvuzeaua!

A-nceput cam poticnit World Cup-ul ăsta aflat sub zodia vuvuzelei și-a mamei ei de bâzâitoare, că-ți vine să pui mâna pe prosop și să-l învârți cât durează meciul ca să…

Centrul Sucevei, ciuruit de gropi capcană

În municipiul Suceava, gropile apar ca ciupercile după ploaie, în special pe străzile refăcute după executarea unor lucrări ISPA. După ce în ultimele săptămâni zona centrală a Sucevei a fost…

Pisicile alungă astmul și alergiile

Compania pisicilor reprezintă scutul perfect împotriva astmului la copiii sănătoși cu vârste până în cinci ani, potrivit unei cercetări derulate de Centrul de Pediatrie din Columbia, USA. Studiul, publicat în…

Pielea și retina, afectate de razele ultraviolete

Medicii dermatologi și oftalmologi atrag atenția asupra radiațiilor ultraviolete destul de ridicate în aceste perioade. Specialiștii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul 10:30-16.00, deoarece nivelul radiațiilor depășește maximumul admis.…

MTV lansează „MTV World Cup”

MTV a lansat, odată cu începerea Cupei Mondiale din Africa de Sud (11 iunie-11 iulie), o nouă emisiune, „MTV World Cup”, ce va fi difuzată zilnic pe toată durata competiției…