Ultimele știri


Joi, 16 septembrie 2010

Călătorie în timp

Reiau firul întâmplării evocate în tableta precedentă, când descriam descinderea în subteranele Iașilor. Operatorii tv cărora le-am propus o insolită vânătoare de imagini cu barca pe sub centrul urbei m-au…

Măciucarii la putere

Am urmărit timp de două săptămâni ultimul turneu de grand slam (pe care comentatorii noștri, indiferent de anul disputei, de locul acesteia și de canalul T.V. care-l transmite, se îndârjesc…

Primarii PSD se pregătesc de grevă la Suceava

Lipsa fondurilor în administrația publică locală înarmează opoziția social democrată, care amenință cu proteste. Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, că aleșii locali ai…

Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe

Harul divin, pierdut prin păcatul lui Adam, a fost redobândit și dăruit oamenilor prin jertfa pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Căci legea prin Moise s-a dat, iar harul…

Unde fugim de-acasă…

Perioada 16 – 22 septembrie “Back to school!” – Peste 1.700 de premii instant pune la bătaie Iulius Mall Suceava până pe 19 septembrie 2010. Clienții care fac cumpărături de…

Răzvan Lucescu își plânge de milă

Selecționerul reprezentativei României, Răzvan Lucescu, a declarat, marți, la un post de televiziune, că țara noastră nu mai are fotbalul pe care îl avea în trecut, dar lumea nu acceptă…

Campioana Europei, doar egal la debut

Echipa italiană Internazionale Milano, fără fundașul Cristian Chivu accidentat, a terminat la egalitate, marți, în deplasare, scor 2-2 (2-2), cu formația olandeză Twente Enschede, în prima etapă a grupei A…

Miercuri, 15 septembrie 2010