Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis, ieri, ca etapa a XIX-a a Ligii I, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni, să…
Presa italiană notează, duminică, după meciul Fiorentina – Cagliari, scor 1-0, în care atacantul Adrian Mutu a înscris unicul gol, că românul se află la prima reușită după 319 zile,…
Polițiștii constănțeni au finalizat cercetările în dosarul în care Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, este acuzat că ar fi agresat o femeie în trafic, în luna septembrie, și au…
Peste 2.000 de medici tineri și cu experiență, farmaciști, asistenți, dentiști, studenți la medicină sau absolvenți au vizitat Târgul Internațional de Cariere Medicale și Farmaceutice, cele mai multe posturi fiind…
Secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor Ioan Dascălu a spus, luni, că încearcă să identifice problemele din inspectoratele județene de poliție și că soluția demiterilor nu este de…
Guvernul intenționează să restrângă numărul de persoane scutite în prezent de la plata contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) prin unificarea bazei de calcul a acestor contribuții și eliminarea diferențelor între…
Președintele PSD, Victor Ponta, i-a acuzat, luni, pe europarlamentarii PDL Cristian Preda și Traian Ungureanu de calomnie și minciună, referindu-se la afirmațiile acestora despre faptul că el ar fi solicitat…
Legea pensiilor va intra luni în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, iar marți va fi dat votul final, a decis Biroul Permanent al Camerei, după ce a analizat scrisoarea președintelui Traian…
Președintele PSD, Victor Ponta, a făcut, luni, apel la PNL să rupă majoritățile pe care liberalii le au în șapte Consilii Județene cu PDL, afirmând că, în schimb, și PSD…
România are un dezechilibru în domeniul fiscal pentru că impozitează munca în mod excesiv și capitalul sub limitele europene, ceea ce duce la existența unei evaziuni fiscale naturale pentru că…
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după ședința BPC, că prevederile actuale în privința indemnizației pentru mame, introduse de Guvernul liberal condus de Călin Popescu Tăriceanu, trebuie menținute, considerând…
Guvernul intenționează să trimită, marți, la Parlament Legea bugetului de stat pe 2011, a declarat vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur, arătând că mai sunt discuții pe această temă cu grupurile parlamentare…
Peste 37 la sută dintre angajați cred că indemnizația pentru creșterea copilului ar trebui să fie o sumă fixă, iar 43 la sută optează, în lipsa serviciilor, pentru o durată…
Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaților, prin care soliciată aprobarea de urgență a legilor privind salarizarea unitară, sistemul unitar de pensii, legea bugetului de stat și…
Între 7 și 14 decembrie, componenții ansamblului artistic „Mugurelul” de la Școala „Dimitrie Păcurariu” din comuna suceveană Șcheia se vor afla în Italia pentru a susține spectacole de datini și…
Președintele executiv al Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, reclamă situația în care a ajuns Societatea de Drumuri și Poduri, cu acționar unic Consiliul Județean Suceava, aceea de a…
Timp de trei săptămâni, până în seara de Crăciun, sucevenii care își fac cumpărăturile de la Iulius Mall vor fi răsplătiți zilnic cu sute de premii. Sub deviza “Iulius Mall…
La Librăria Cărturești, din incinta Iulius Mall Suceava, are loc marți, 7 decembrie a.c., la ora 17:00, lansarea volumului intitulat „Doi ani de bătălii electorale. Evenimentele politice și administrative, petrecute…
Președintele Traian Băsescu le-a spus membrilor coaliției, în ședința de luni, că resursele bugetare nu permit ca perioada de acordare a indemnizației de creștere a copilului să fie menținută la…
Președintele executiv al Organizației Județene a PSD, Ovidiu Donțu, atrage atenția asupra incapacității României de a accesa fondurile oferite de Uniunea Europeană prin diferite programe de finanțare. Donțu a amintit…
În galeria de la etajul Muzeului de Istorie din municipiul Suceava s-a deschis Expoziția retrospectivă a Salonului Internațional de Artă Fotografică “Bucovina – Mileniul III”. Expoziția etalează lucrările premiate la…
Reprezentanții județului Suceava la etapa finală a Festivalului Multicultural „De dragoste, de neam, de țară”, la secțiunea folclor (Festivalul Folcloric „Cântece din totdeauna”), desfășurat la Zalău, în perioada 29 noiembrie…
La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava se deschide joi, 9 decembrie a.c., la ora 16:00, expoziția de pictură a artistului plastic Mihai Ferbei. Organizată sub egida Uniunii…
Este oare posibil ca pilula contraceptivă să vă schimbe starea de spirit cât se poate de mult? Se pare că da. Potrivit unui studiu efectuat de oameni de știință de…
Social-democrații lucrează la întocmirea unui buget alternativ al României pentru anul 2011, a anunțat președintele Organizației Județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor. Nechifor a declarat că varianta de buget pe…
Ghirlande de beculețe colorate, mii de luminițe și ornamente în copaci și pe clădiri, fântâni arteziene și ceas ornat cu tub luminos alături de bradul împodobit din Piața “Nada Florilor”…
Vremurile astea sărăcăcioase rău mi i-au reamintit pe chelnerii de pe timpul comunismului, hoți de crăpa pielea pe ei. Mai corect spus, cei de acum au revenit la năravurile celor…
„Comitetul comunal din Vama” „Comitetul comunal din Vama a dăruit cu ocasiunea jubilelului de 40 de ani dela suirea pe tron a Majestății Sale Francisc Iosif I, în scopul ajutorării…
Școala de schi oficială a stațiunii Vatra Dornei va organiza la începutul lui 2011 tabere de schi pentru copii și părinți, Euroski Family Camp, taberele fiind programate pentru perioadele 9…
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Stroiești, Ioan Crainiciuc, a fost accidentat mortal, vineri seară, de un autoturism la volanul căruia se afla un individ aflat…
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost lovit de o mașină, vineri seară, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava, informează Biroul…
Un tânăr din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după ce, sâmbătă seară, în jurul orei 18.20, a fost…
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40-45 de ani s-a sinucis, ieri, în jurul prânzului, sub pasarela din Burdujeni, aruncându-se în fața unui tren accelerat, iar oamenii legii cred că…
Individul care acum câteva zile a fost lăsat în libertate după ce a furat un autoturism dintr-o stație peco de pe raza municipiului Suceava și a fost prins de poliție…
Un bărbat din comuna Șcheia, Ilie Vasile Cherar, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a fost implicat într-un scandal pe raza…
Ninsoarea din ultimele zile a făcut primele victime la Suceava, unde mai multe persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență cu diferite leziuni la nivelul mâinilor și picioarelor după…
Cum ar trebui să ne simțim când observăm că România și fotbalul mondial sunt conduse după aceleași principii? Când se apropie ieșirea din scenă, aleșii noștri mai promulgă o lege…
La mai bine de o săptămână de la execuția în stil mafiot a suceveanului Bogdan Gabriel Pădureț, zis „Ciompi” sau „Tony”, polițiștii nu au reușit încă să dea de urma…
Probabil cel mai mare dosar de spălare de bani instrumentat în Suceava este aproape de finalizare. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, s-au lămurit cu privire la ceea ce…
Așa cu era de așteptat, CSMU LPS Suceava a pierdut cu scorul de 3-0 pe terenul campioanei en titre, Remat Zalău, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Diviziei…
Sporting Suceava a profitat de eșecul înregistrat de Dorna Vatra Dornei pentru a se distanța la cinci puncte în fruntea clasamentului. În prima etapă a returului, fotbaliștii pregătiți de Ovidiu…
O victorie și trei înfrângeri este bilanțul hocheiștilor de la CSM Suceava la cel de-al treilea turneu al Campionatului Național Under 14 – Seria B găzduit în week-end-ul trecut de…
CS Universitatea II Suceava a dispus cu scorul de 30-29, în deplasare, de formația CSM Focșani, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria…
Poliția încearcă să dea de urma unei femei de cetățenie ucraineană care își avea de ceva vreme reședința în satul Izvoarele Sucevei și care a dispărut din data de 24…
Spectacolul „Deschide ochii, deschide inima!”, oferit sucevenilor de persoanele cu dizabilități, vineri, la Iulius Mall, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a reprezentat o lecție de viață, un semnal…
A devenit deja o tradiție la Suceava ca performanțele școlare, cei mai buni elevi la învățătură, olimpicii naționali și internaționali, să fie celebrați într-un cadru festiv, organizat de Inspectoratul Școlar…