Democrat-liberalii vor să câștige cel puțin 70 de primării din județul Suceava la alegerile locale care vor avea loc anul viitor. Anunțul a fost făcut de președintele PD-L Suceava, Gheorghe…
Președintele CNAS, Lucian Duță, și-a exprimat nedumerirea față de „atitudinea agresivă” pe care medicii de familie o au față de pacienți, susținând că în contractul cadru este prevăzută o creștere…
FC Timișoara îl acuză pe directorul de licențiere Viorel Duru că, prin faptul că a citat clubul bănățean la apel, a participat la judecarea speței pe care el a inițiat-o,…
Atacantul Adrian Mutu a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că este „ultimul mohican” după ce Bogdan Lobonț nu mai este convocat la echipa națională, iar Cristian Chivu și-a anunțat…
Atacantul Ciprian Marica a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că abia acum realizează că partida cu Bosnia-Herțegovina reprezintă ultima șansă a echipei naționale de calificare la Campionatul European din…
Alianța pentru o Românie Curată (ARC) îi îndeamnă pe cetățeni să-i scrie președintelui Traian Băsescu și să-i ceară să nu promulge legea care permite alegerea primarilor într-un tur de scrutin,…
Lideri PSD estimează că prin alegerea primarilor într-un tur PDL își va menține cele 15 primării din orașele reședință de județ, în timp ce USL ar putea pierde în patru…
Maria Băsescu a declarat, miercuri, că ea și soțul ei și-au dorit foarte mult să aibă un băiețel, dar acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că Traian Băsescu naviga în…
Administrația Regională de Stat Cernăuți, Direcția Regională de Cultură, Centrul Cultural Instructiv-Metodologic al Bucovinei, Clubul Popular al Artiștilor Fotografi Amatori „Portativ” și Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Regiunea…
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași organizează vineri, 3 iunie, la ora 15:00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii…
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a anunțat, miercuri, că din 1 iunie intră în vigoare noul sistem de finanțare al Serviciului de Ambulanță, care introduce reguli clare, respectiv alocarea fondurilor în…
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, că 36% dintre spitalele publice, respectiv 125 de unități, vor înregistra creșteri bugetare față de 2010, 84 își vor menține aceeași finanțare, iar…
Medicii de familie au decis, miercuri, în ședința Biroului executiv, să nu semneze contractul cadru privind asistența medicală, astfel că de la 1 iunie pacienții nu mai pot primi medicamente…
Inspectorii ANI cer confiscarea unei sume de peste 360.000 de lei pe care comisarul Aurelian Șoric nu le poate justifica, suma reprezentând diferența dintre averea sobândită și veniturile realizate în…
Peste jumătate dintre angajatorii din România (53%) întâmpină dificultăți în ocuparea posturilor vacante, în principal din cauza lipsei de experiență a candidaților, iar cel mai greu de găsit sunt muncitorii…
Jucătorul Laszlo Sepsi a deschis o acțiune în fața instanțelor de dreptul muncii împotriva clubului de fotbal FC Timișoara, pentru încetarea contractului, dupa ce gruparea nu și-a îndeplinit obligațiile financiare…
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) un control cu privire la conformitatea și calitatea carburanților comercializați în stațiile de distribuție. Solicitarea a…
USL va depune la Curtea Constituțională o contestație vizând legea Statutului polițistului, a declarat, miercuri, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Mircea Dușa, susținând că acest act normativ a fost…
Muncitorii sezonieri români îi înlocuiesc pe polonezi la cules de căpșuni sau sparanghel în Germania, aceștia din urmă beneficiind, din 1 mai, de deschiderea pieței muncii din Republica Federală, în…
Colegiul Silvic „Bucovina” reprezintă una dintre școlile învățământului profesional și tehnic de tradiție, nu numai din învățământul sucevean, ci și la nivel național. În ultimii ani, această școală a înregistrat…
De Ziua Copilului, miercuri, la Complexul terapeutic „Blijdorp” a avut loc acțiunea „Fii voluntar!”, la care au participat zeci de copii cu dizabilități, dar și voluntari de la mai multe…
Asociația Euroactiv, Palatul Copiilor și Iulius Mall Suceava organizează joi, între orele 14:00 și 17:00, un concurs pe teme ECOpentru copii, cu tema „Salvați Planeta”. Micuții vor crea și vor…
Bugetul spitalelor va fi rectificat cu 500 de milioane de lei în această vară, a anunțat ministrul Sănătății, Cseke Attila, miercuri, într-o conferință de presă. „Pentru 2011 bugetul alocat spitalelor…
Președintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituției, în vederea avizării acestuia. Administrația prezidențială precizează, într-un comunicat, că, în conformitate cu prevederile art. 150…
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, că procesul de clasificare a spitalelor s-a încheiat și că șapte unități au fost încadrate în categoria întâi, cea mai înaltă, iar aproximativ…
Salvamontișii din Vatra Dornei au recuperat un turist care se rătăcise în munții Călimani și care a sunat la 0salvamont, respectiv 0725826668, pentru a cere ajutor. Acțiunea de salvare a…
Albă sau neagră, din cereale sau făină, pâinea este un ingredient care nu lipsește din sandvișurile care se comercializează în supermarketuri. Acest lucru era valabil până acum fără excepție, însă…
Comunicarea este unul dintre cele mai importante elemente ale unei relații, fără de care un cuplu, oricât de solid ar fi, se poate destrăma într-o clipă. Există câteva lucruri pe…
Peste o sută de fălticeneni au schimbat ieri, de Ziua Mondială fără Tutun, o țigară cu un măr, în cadrul unei campanii împotriva fumatului. Ziua Mondială fără Tutun este marcată…
Aflat pe malul drept al Nistrului, mai jos de Zviniace, satul Crișceatec este ales de negustorul Teodor Preda și de răzeșii din Răpujineț, alt sat din megieșie, pentru a adăpoti…
Dezvăluirea recentă cu șeful FMI-ului, care își împroșca sămânța pe unde apuca, întărește ceea ce eu am zis mai demult. Anume că bărbații se înghesuie la strachina cu politică, fiindcă…
În Salonul Alb al Casei de Cultură “Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei a avut loc joi, 26 mai, vernisajul expoziției de artă decorativă a artistului plastic humorean Radu Bercea.…
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în colaborare cu Fundația și Televiziunea “România de Mâine”, prezintă vineri, 3 iunie, la ora 19:00, la Auditorium “Joseph Schmidt”, un recital extraordinar susținut de…
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Librăriile Alexandria și www.agonia.ro, cu participarea Colegiului Național “Mihai Eminescu” și a Colegiului de Artă “Ciprian…
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Librăriile Alexandria și www.agonia.ro, cu participarea Colegiului Național “Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național “Mihai Eminescu”…
Echipa de arheologi din cadrul Muzeului Bucovinei, care monitorizează șantierul Parcării subterane nr. 1 din centrul municipiului Suceava și efectuează cercetările pentru descărcarea arheologică a zonei, a completat o pată…
La Casa Prieteniei din municipiul Suceava se deschide astăzi, la ora 12:00, expoziția „Maternitatea în antichitate”. Expoziția, cu genericul „Maternite dans l’Antiquite romaine” („Maternitatea în antichitatea romană”), panouri cu imagini…
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Centrele de plasament „Speranța” și „Colț Alb” organizează de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie, la ora 15:00, la Centrul de plasament…
„Din Câmpulung” „Ședința Comitetului Județean «Mormintele eroilor», constituit sub președinția d-lui Prefect al județului C. Leontieș, a hotărât, la propunerea președintelui, amenajarea la cimitirul din localitate a unei troițe –…
Doi suceveni au fost încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după ce pe numele lor au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Potrivit unui comunicat…
Suspiciunea că tânărul găsit fără suflare, la începutul lunii trecute, în apartamentul său din cartierul Obcini al municipiului Suceava, a decedat ca urmare a consumului de etnobotanice a fost confirmată…
Un bărbat din comuna Vicovu de Jos este cercetat penal pentru că i-a furat mașina soției sale, cu care este în proces de divorț, și că a condus autoturismul cu…
Examenul de bacalaureat din acest an, prima sesiune, debutează luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Această probă se va da în perioada 6-8 iunie. Urmează…
150 de elevi de clasele V-XII au participat zilele acestea la cea de-a noua ediție a Concursului Centrelor de Excelență la Matematică. Concursul s-a desfășurat la Colegiul Național „Ștefan cel…
La finalul unui sezon în care au obținut cel mai bun rezultat din istoria clubului și al handbalului sucevean, mai exact locul trei în Liga Națională, componenții echipei Universitatea Suceava…
Vine meciul cu Bosnia peste noi și parcă nu ne putem dezlipi de Wembley. S-au strâns atâtea, dar e imposibil de trecut prin toate. Deși a făcut-o toată lumea, se…
Demolarea casei ridicate ilegal în centrul municipiului Suceava a continuat și ieri. Firma angajată să execute lucrările a ajuns la faza demolării zidăriei, iar operațiunile se estimează că se vor…
Liderul Zimbrul Siret a pierdut în etapa a XXXIII-a cu scorul de 1-0 la Pătrăuți și mai are patru puncte avans față de Sporting Suceava înaintea disputării ultimei runde. Pentru…