O casă parohială din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava a fost călcată de hoți, din interior fiind furate bunuri estimate la circa 1.500 de lei. Duminică dimineață, Florin R., din…
Un bebeluș în vârstă de 11 zile a fost adus la spital, duminică după-amiază, cu contuzie toraco-abdominală, după ce tatăl său a căzut peste micuț, în timp ce fugea cu…
Humoreanul Sorin Poclitaru, care, în primăvara acestui an, le adresa cititorilor săi o nouă provocare prin lansarea volumului de versuri intitulat „69” (care se adăuga celui anterior, cu titlul „33…
Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” prezintă publicului sucevean sâmbătă, 17 septembrie, la ora 11:30, la Galleria Suceava, spectacolul de teatru pentru copii “Albă ca Zăpada”. În distribuție: Adina Fărtăiș, Simona…
După desfășurarea celei de-a cincea etape din Liga a 4-a de fotbal, Sporting II Arbore rămâne în continuare lider, chiar dacă a remizat pe terenul Bucovinei Frătăuții Noi, cu scorul…
Un șofer care a dat cu mașina peste un cal care se deplasa pe mijlocul drumului s-a ales cu dosar penal, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean…
Un tânăr din comuna Arbore s-a ales cu dosar penal și a fost internat la Psihiatrie, după ce, cu mințile îmbibate de alcool, a început să facă scandal și să…
Un sucevean a reclamat că i-a dispărut mașina, marca Skoda Fabia, din fața blocului, fapta petrecându-se la câteva zile după ce păgubitul și-a pierdut cheia de contact. Nicolai B., în…
Un adolescent în vârstă de 16 de ani a ajuns în stare gravă la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, după ce motocicleta pe care o conducea a fost izbită în plin…
Un tânăr în vârstă de 19 ani mort și alte patru persoane rănite. Acesta este bilanțul unui accident rutier petrecut duminică dimineață pe raza satului Clit, comuna Arbore. În cele…
Social-democrații vor ca bugetarii să-și recapete salariile pe care le-au avut înaintea tăierii cu 25% printr-o decizie a Guvernului. Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că acesta este…
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că Universitatea „Ștefan cel Mare” are viitor în „misiunea sa specifică”. Reamintim că în urma unei clasificări a Ministerului Educației, Universitatea…
Elevii din peste 600 de unități de învățământ din județ încep azi noul an de studii în școli fără grupuri sanitare și fără apă potabilă. Zeci de mii de elevi…
Președintele PD-L Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, consideră că noua Lege a Educației ar trebui să fie explicată mai mult și mai bine populației. Prezent la o dezbatere…
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că școala românească trebuie să ofere în primul rând valori, considerând că elevii din ziua de astăzi au parte de „foarte…
Contrabandiștii de țigări au avut un sfârșit de săptămână greu, polițiștii de frontieră confiscând aproape o sută de mii de pachete de țigări numai în intervalul vineri-duminică. Primul caz s-a…
Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a organizat, săptămâna trecută, un control în trafic care a vizat cu precădere abaterile pe care le comit căruțașii. În cadrul acțiunii desfășurate pe 7…
Trei tineri din municipiul Suceava au spart un apartament din oraș cu ajutorul unei chei potrivite ce îi aparținea menajerei angajate de proprietarul locuinței. Fapta s-a petrecut în noaptea de…
Două gospodării din orașul Cajvana au fost grav afectate de un incendiu izbucnit sâmbătă după-amiază. Alarma s-a dat în jurul orei 17.50, la gospodăriile afectate, aparținând localnicilor Ioan G., și…
În Suceava s-a deschis vineri, în prezența unui public select, cea mai originală și modernă florărie : „Casa cu Flori”. Conceptul de origine austriacă, dezvoltat în ultimii șase ani în…
La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a deschis vineri expoziția personală de pictură cu genericul „A treia dimensiune a visului”, a artistei plastice Oana – Cristina Bedrulea.…
Stăm și ne plângem că lucrurile nu merg cum trebuie: banii nu ne vin la timp, serviciile lasă de dorit, lucrurile pe care le cumpărăm se strică repede; politicienii sunt…
Opel va dezveli la Frankfurt noul său monovolum de dimensiuni mari. Zafira Tourer va debuta oficial la Salonul Auto de la Frankfurt, în cadrul unei ceremonii speciale. Modelul impresionează nu…
Iulia Vântur, coprezentatoarea emisiunii „Dansez pentru tine”, care, în această toamnă, va ajunge la cel de-al doisprezecelea sezon, a participat la o ședință foto cu unul dintre cei mai cunoscuți…
Se spune că pielea este oglinda organismului uman și că un ten frumos reflectă sănătatea individului. De aceea pentru a avea un ten frumos și luminos este bine să ne…
Rugbyștii echipei CSM Bucovina Suceava au încheiat conturile cu Cupa României chiar din primul tur, când au pierdut confruntarea cu echipa din divizia a treia Arsenal Târgoviște, scor 24 –…
Formația Gaz Metan Mediaș a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Steaua, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I. Golurile au fost marcate…
Modificările Codului Fiscal aduc importante facilități pentru agenții economici, însă PD-L va continua să ia măsuri pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și în special pentru un mediu de afaceri sănătos,…
IACOBENI (I). Satul „Ecobenilor de pe Bistriță”, care, în 23 mai 1765, erau chemați la judecata vornicului câmpulungean Constantin Cantacuzino de către Toader Tolovan, „zicând Tolovan că are și el…
Plin de neastâmpăr la scăfârlie, de parcă ar fi un drac de plod care măsoară numai vreo patru-cinci lungimi pe scara vârstei, mai e și ministrul ăsta, Funeraru sau cum…
„Prefaceri înspre bine” „Politicianismul de desagregație sufletească a țărănimii noastre fiind înmormântat pe vecie, în fruntea treburilor obștești au venit oameni cu mai multă chemare și înțelegere a noului ritm…
Grație victoriei de vineri, scor 2 – 0 în fața liderului SC Bacău, echipa suceveană Rapid CFR a reușit să treacă în fruntea clasamentului seriei I pentru cel puțin o…
La primul meci oficial din acest sezon al Ligii Naționale de Handbal în fața propriilor suporteri, echipa de handbal a Universității Suceava a remizat cu Universitatea Cluj, scor 25 –…
Se poate spune că Djokovic l-a bătut iarăși pe Federer la loviturile de la 11 metri? Că numai în astfel de situații am mai întâlnit dramatism la asemenea cote. Fapta…
Trei frați din comuna Șerbăuți s-au ales cu dosare penale după un scandal monstru în stradă, conform anchetei poliției unul dintre ei încercând să fugă de la locul producerii unui…
Polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor și comisari ai Gărzii Financiare au fost angrenați, vinerea trecută, într-o razie în piețele municipiului Suceava, acțiunea de control vizând respectarea normelor…
Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava încearcă să dea de urma indivizilor care, în aceeași noapte, au furat două mașini. Vineri dimineață, polițiștii au fost sesizați de…
Două familii de romi, una din Hancea – Verești și cealaltă din Salcea, sunt în război declarat pentru o minoră în vârstă de 13 ani, vândută de una dintre familii…
Un căruțaș care nu a acordat prioritate la intrarea pe un drum județean a provocat un accident în urma căruia el a fost rănit ușor, iar două mașini au fost…
Fetița în vârstă de 11 ani, din cartierul Ițcani, care spăla vase într-un bar, rămâne în continuare în grija bunicilor materni și va relua cursurile școlare. Cel puțin asta susține…
Președintele Comisiei de administrație din Camera Deputaților, Sulfina Barbu, a declarat la Suceava că pentru comasarea alegerilor este necesară fie adoptarea unei legi organice, fie modificarea legii administrației locale și…
Două familii care locuiesc într-o casă a Primăriei Suceava, de pe strada Constantin Moraru, din Ițcani, urmează să fie mutate într-o nouă locuință, deoarece vechea locuință, făcută din chirpici, este…
Prima zi de școală din noul an școlar va fi marcată de primarul Sucevei, Ion Lungu, printr-un tur de forță pe la principalele unități de învățământ din fiecare cartier al…
Hemoroizii, fisurile anale, fistulele perianale noncomplexe, condilomatoza perianală sunt afecțiuni frecvente a căror abordare nu înregistrase nici un progres semnificativ în țara noastră, până la apariția rețelei de clinici LaurusMedical-ProctoMed.…
Lancia le oferă din acest amatorilor de mașini compacte de orașun produs care dispune de cel mai bun raport preț/calitate în segmentul premium. Desenată într-un stil pur italian, noua Ypsilon…
Mini se numără printre producătorii care pun tot mai mult accent pe diminuarea consumului. Inginerii trebuie să țină cont de un alt aspect esențial al mărcii: plăcerea de conduce. Ambele…