În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să-L vândă pe Iisus. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. De…
Polițiștii din toată țara desfășoară, în perioada 9-15 februarie 2026, acțiunea „TRUCK&BUS”, care urmărește prevenirea accidentelor rutiere cauzate de încălcări ale normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către…
Consiliul Județean Suceava va continua și anul acesta să susțină rugbyul sucevean, inclusiv prin sprijin financiar. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele CJ Suceava Nicolae Robu, după o întâlnire dedicată…
Un câmpulungean cunoscut și apreciat pentru activitatea sa de voluntariat, Gheorghe Sologiuc, a fost prezent luni seara la ProTv, la emisiunea ”Bate palma”, urmărită de milioane de spectatori din întreaga…
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” sărbătorește în avans Ziua Națională a Lecturii. Cu acest prilej, vineri, 13 februarie 2026, vor fi susținute alocuțiuni despre „Poezia românească de azi”, de către scriitorii…
Cetatea l-a inclus pe lista disponibilizărilor din această iarnă și pe fundașul stânga Eduard Ciobanu. Suceveanul în vârstă de 23 de ani fusese adus pe Areni la începutul anului trecut,…
Dan Strutinschi, autorul volumului „Năuceala” – proză umoristică și nu prea, invită sucevenii la lansarea cărții, vineri, 13 februarie 2026, de la ora 13:30, la Muzeul de Istorie din municipiul…
Accidentul produs marți dimineață la ieșirea din Poiana Stampei spre Bistrița s-a soldat, din păcate, cu decesul unui tânăr în vârstă de 30 de ani. Tânărul era pasager într-un autoturism…
Doi tineri medici urgentiști, dr. Florina Smochină și dr. Mikhailo Vatamanitza, își vor începe activitatea ca angajați ai Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, din data…
Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava lansează Campania de literație în bibliotecile școlare/CDI din județ, pentru a valorifica și pune în valoare rolul esențial al bibliotecarilor și profesorilor documentariști în…
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat trimiterea în judecată a unui inculpat, pentru comiterea infracțiunii de omor. Este vorba de un tânăr de 31 de ani, din…
În fiecare toamnă, mii de tineri își fac bagajele și pornesc spre mari centre universitare din Europa, cu speranța unor oportunități mai bune, a unor studii de calitate, de top.…
Într-o perioadă în care economia europeană își caută noi piloni de stabilitate, sectorul forestier încetează să mai fie o simplă ramură industrială, devenind o componentă vitală a securității strategice. La…
Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea i-a transmis o interpelare prim-ministrului Ilie Bolojan în urma unor probleme semnalate în județul Suceava privind încadrarea necorespunzătoare a personalului care desfășoară activități de…
Canotorii de la CSM Suceava pregătiți de Ioan Despa și Ana Avrămia au concurat cu bune rezultate la Cupa României pentru juniori și seniori la ergometru, cucerind un număr de…
Atelierul „ÎNVAȚĂ SĂ ÎNVEȚI – Tehnici de memorare rapidă!”, dedicat tinerilor din cadrul Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), s-a desfășurat în perioada noiembrie 2025 – februarie 2026. Întâlnirile au fost deosebit de folositoare,…
Accidentul produs marți dimineață la ieșirea din Poiana Stampei spre Bistrița s-a soldat cu rănirea gravă a unuia din cei trei bărbați din autoturismul care s-a lovit puternic de un…
A mai rămas mai puțin de o lună până la startul sezonului oficial de primăvară în fotbalul județean. Primele partide vor avea loc pe 8 martie, când este programată ultima…
Camera de Comerț și Industrie Suceava va organiza la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Nunți Bucovina. Evenimentul va avea loc la parterul Iulius Mall Suceava, în…
Primăria orașului Milișăuți va implementa, în parteneriat cu orașul Novoselytsya din Ucraina, un proiect transfrontalier finanțat cu fonduri europene, pentru prevenirea dezastrelor. Primarul din Milișăuți, Vasile Cărare, a precizat că…
Polițiștii de la Secția Rurală Șcheia au continuat cercetările cu privire la un caz de agresiune de sâmbătă, 7 februarie, petrecut la intrarea și în incinta magazinului Șoimaru din centrul…
Organizația Județeană AUR Suceava a lansat o invitație către toți sucevenii ca joi, 12 februarie, de la ora 12:00, să întrerupă timp de 12 minute activitatea zilnică și să protesteze…
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, spectatorii sunt invitați la comedia „În pielea mea” alături de regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Vlad Gherman, Oana Gherman și Alexandra Răduță.…
Un lucru este confirmat constant de cercetările din educație: mulți copii rețin mai mult atunci când și văd, nu doar când aud. Studiile arată că informațiile prezentate vizual sunt procesate…
Asociația Fălticeni Cultural, în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni și Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” Fălticeni, organizează joi, 19 februarie 2026, începând cu ora 12:00, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din…
Funcționarii din mai multe primării din județul Suceava protestează prin grevă de avertisment de două ore față de intenția guvernului, de reorganizare a administrației centrale și locale, care include reduceri…
Un accident rutier cu consecințe grave a avut loc, marți dimineață, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, la Poiana Stampei, după un impact între un autotren și un…
Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, într-o gospodărie din Vicovu de Sus, mai exact într-o seră de flori. Alarma de incendiu s-a dat puțin după ora 5.00. Pompierii militari ai…
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), aflată în parteneriat cu Alianța de universități europene NEOLAiA – Transforming regions for an inclusive Europe, a transmis în aceste zile raportul intermediar…
În 2008, când s-a retras oficial din funcția de lider suprem al Cubei din cauza sănătății sale delicate, Fidel Castro era singurul lider al erei moderne care a stat la…
Ca să te naști tu, ai avut nevoie de 2 părinți, 4 bunici, 8 străbunici, 16 stră- străbunici, 32 stră-stră-străbunici, 64 stră-stră-stră-străbunici… și tot așa înainte. Pe net se face…
Într-un campionat de fotbal care are tot atâta legătură cu fotbalul câtă au şi practicanţii lui cu limba română, în care îi chinuie televiziunile să se exprime la finalul meciurilor,…
„Acţiuni de ocrotire a vînatului tînăr” „Pentru ocrotirea vînatului tînăr, filialele AGVPS din regiunea Suceava au iniţiat, în cursul acestei ierni, mai multe acţiuni. Astfel, au fost amenajate pe…
În vremea aceea, vorbind Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, și cu el mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei,…
Astăzi facem pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic HARALAMBIE, preot din Magnezia în Asia Mică, care s-a săvârșit prin sabie în timpul împăratului Septimiu Sever (+ 202) Tot în această zi,…
Cât de mult se oglindește lumea de azi în pilda Fiului risipitor! Omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a dus în țara cea străină a păcatului și își cheltuiește toată avuția…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ziua când Făurar a întors cea de-a șaptea filă, anul mântuirii 2026, au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului vrednicului de…
Podcastul „Interviurile Monitorul” a ajuns astăzi la Episodul 100. În cele 99 de episoade de până acum v-am prezentat oameni care sunt sau pot fi modele pentru cei din jur.…
În orice sistem tehnic complex, există componente vizibile, dar și componente discrete. Cele din urmă nu atrag mai deloc atenția, însă sunt responsabile în aceeași măsură de stabilitatea, durabilitatea și…
Sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare beneficiază de cele mai mici tarife din țară, atât ca energie termică produsă, cât și ca preț final al agentului termic furnizat populației…
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, care provine din sistemul de protecție a copilului, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți în ședința de luni, 9 februarie, la o…
Școlile din județul Suceava se confruntă cu un deficit major de consilieri școlari, specialiști care să-i sprijine pe elevi în dezvoltarea personală, în situații dificile, de stres, anxietate, stimă de…
Un raport publicat săptămâna trecută de organizația Salvați Copiii, referitor la mortalitatea infantilă la nivel național, plasează județul Suceava pe locul 3, în anul 2024, cu o rată a mortalității…
Un caz total atipic de ultraj finalizat cu trimitere în judecată este pe rolul Judecătoriei Fălticeni. Parte vătămată în dosar este primarul Gheorghe Cătălin Coman, în timp ce inculpat este…
Formația Șoimii Gura Humorului a reziliat pe cale amiabilă contractele cu jucătorii Sebastian Nechita și Bogdan Filip. În vârstă de 22 de ani, mijlocașul crescut de Juniorul Suceava Sebastian Nechita…
Festivalul Național Concurs „Regina Sânzienelor”, ediția a XII-a, va avea loc pe 20 iunie 2026, la Rădăuți. Tema din acest an: „Sânzienele și solstițiul de vară în tradițiile comunităților etnice…
Primarul comunei Cornu Luncii și vicepreședintele Asociației Comunelor din România, Gheorghe Fron, a anunțat că organizația pe care o reprezintă pregătește o grevă generală în primării, în situația adoptării proiectului…
Mijlocașul Cristian Balgiu n-a rezistat decât jumătate de an pe Areni. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani n-a reușit să devină om de bază la Cetatea în turul campionatului…