Admitere

Ultima zi de înscriere la facultate

Astăzi este ultima zi în care absolvenții de liceu care vor să urmeze studiile superioare la Suceava mai au posibilitatea să se înscrie la o facultate din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”.
Aproximativ 9000 de candidați și-au depus până acum dosare de înscriere la facultățile sucevene, la cursuri de zi, în timp ce alți peste 2500 de candidați vor să urmeze cursurile unei facultăți la distanță din cadrul Universității Suceava.
25 iulie este ultima zi de depunere a dosarelor, iar mâine concurenții vor afla dacă au reușit să intre sau nu la facultatea dorită.
Cele mai căutate profiluri, atât pentru cursurile la zi, cât și pentru cele la distanță, sunt de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Locurile la cursurile de zi scoase la concurs la această facultate sunt total insuficiente comparativ cu numărul de candidați care doresc să urmeze cursurile la o specializare cu profil economic.
Profiluri precum Finanțe și Bănci, Administrarea Afacerilor, Drept, Management sau Afaceri Internaționale au pus la dispoziția candidaților câteva zeci de locuri, cele mai multe dintre acestea cu taxă, iar pentru ocuparea lor „se luptă” aproximativ 600 de candidați pentru fiecare dintre specializările menționate.
O nouă sesiune de admitere, în luna septembrie Și la învățământul la distanță, profilurile economice au trezit interesul celor mai mulți dintre candidați, pentru fiecare specializare în parte fiind depuse până acum peste 400 de dosare de înscriere.
Există și facultăți mai puțin solicitate la această sesiune de admitere, și specializări unde numărul de candidați înscriși nu acoperă numărul de locuri scoase la concurs de universitate.
Toate locurile care vor rămâne neocupate în urma acestei sesiuni se vor scoate la concurs în luna septembrie, când Universitatea „Ștefan cel Mare” organizează o altă etapă de admitere.
Pentru anul universitar 2008-2009, instituția de învățământ superior suceveană a scos la concurs, pentru cursurile de licență învățământ la zi, un număr de 3290 de locuri, 878 dintre acestea fiind în regim fără taxă. Pentru cursurile de licență învățământ la distanță, universitatea a pus la dispoziția candidaților 825 de locuri. Pentru ocuparea celor 4160 de locuri, învățământ de zi, dar și la distanță, scoase la concurs în această sesiune, concurează peste 11 mii de candidați.

Recomandări

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie