Ultima oră: Cadavrul unei fetițe cu gâtul tăiat, găsit în pădure la Clit



Cadavrul unei fetițe cu gâtul tăiat, găsit în pădure la Clit
Cadavrul unei fetițe cu gâtul tăiat, găsit în pădure la Clit

Scene îngrozitoare, joi seară, în pădurea de pe raza localității Clit, comuna Arbore, acolo unde o adolescentă în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a aVIII-a, a fost găsită fără suflare, cu gâtul tăiat.
Alexandra Elena Berejanschi era data dispărută de două săptămâni, din data de 17 mai, când a plecat la școala din sat și nu s-a mai întors.
Polițiștii au folosit câini special antrenați pentru a o găsi, însă, până joi seară, nici urmă de Alexandra.
Din primele informații, se pare că adolescenta a avut parte de o moarte cumplită, fiind ținută legată de trunchiul unui copac înainte de a-și găsi sfârșitul.
Anchetatorii nu exclud și varianta unui viol.
Cercetările au fost preluate de ofițeri ai Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Aseară, la ora închiderii ediției, anchetatorii i-au pus cătușele unui tânăr de 19 ani, principalul suspect în acest caz.
Respectivul este chiar verișor cu victima și se pare că și-a recunoscut fapta.
Mai multe amănunte despre acest terifiant caz în ediția tipărită de astăzi.