Ministrul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a declarat luni, după întâlnirea cu deputații PDL, că bugetul instituției pe care o conduce este mai mic cu 31%, astfel că decât să se construiască bazine de înot în comune mai bine se reabilitează drumuri anul acesta.
Udrea a anunțat că a stabilit o procedură, pentru că parlamentarii au de dat socoteală în fața electoratului și au venit să întrebe cum se derulează investițiile ministerului în colegiile lor.
„Pentru ca comunicarea să fie mai ușoară am stabilit ca fiecare județ să vină la Minister să discutăm investițiile în derulare și posibilitatea de a derula proiecte noi după ce merg acasă și își fac o analiză la nivelul colegiului și al județului. Fiind atât de multe programe și încercând o investiție echilibrată în fiecare județ, am convenit această strategie. Am decis să avem o ordine a priorităților. Într-un an în care bugetul ministerului este mai mic cu 31%, nu putem să nu avem o listă de priorități. Înainte de construi bazine de înot în comune, mai bine reabilităm drumuri în anul acesta”, a explicat ministrul Dezvoltării.
Ea a mai spus că a avut o discuție cu deputații PDL legată de alocări pe anii trecuți „Parlamentarii noștri au fost totuși nemulțumiți că, în anii precedenți, alocările s-au făcut mai mult către primăriile PSD și PNL. I-am asigurat că alocările din acest moment se fac pe principiul alocării proiectelor, principiu cu care au fost în totalitate de acord”, a spus Udrea.
Potrivit ministrului Dezvoltării, prioritatea este a aloca fonduri și a construi drumuri, după aceasta urmând rețelele de apă, căminele culturale, mai apoi bazinele de înot sau patinoarele.
Elena Udrea a mai spus că la minister sunt întâlniri cu parlamentarii din toate partidele, fără apartenență politică. „Dacă mă vor invita și ceilalți, n-am nicio problemă să merg”, a mai spus ministrul Dezvoltării.
Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaților are întâlniri în fiecare zi de luni cu unul dintre miniștrii partidului, pentru ca deputații să afle strategia Guvernului și să pună întrebări legate de problemele din domeniul respectiv.
Săptămâna trecută, grupul parlamentar al PDL s-a întâlnit cu ministrul Sebastian Vlădescu.