Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat marți, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, că dacă instituția pe care o conduce va fi lăsată să lucreze pe credite va rezolva problemele de investiții ale autorităților publice locale.
„Dacă vom fi lăsați să lucrăm pe credite de angajament, pe credite furnizor sau pe credite externe, vă vom rezolva problemele”, le-a transmis Udrea reprezentanților comunelor prezenți la reuniune.
Ea a arătat că bugetul ministerului pe care îl conduce a fost redus cu 31% în acest an.
„Nu mă plâng de buget. Vom continua să găsim soluții de finanțare”, a spus Udrea.
Ea a solicitat reprezentanților autorităților locale să trimită „cât mai repede” la minister propunerile de teren și solicitările numărului de locuințe care urmează a fi construite de stat în mediul rural.
De asemenea, ministrul a spus că în ceea ce privește creditele de angajament pentru reabilitările termice, miercuri „vor pleca”bani către autoritățile locale.
Totodată, Udrea a menționat că sunt nenumărate localități care beneficiază de resurse naturale cum ar fi apele minerale și cele termale.
„E nevoie ca o parte din redevențele încasate din exploatarea acestor resurse să rămână la autoritățile publice locale”, a apreciat ministrul.
Udrea a adăugat că în ședința de guvern de marți a fost adoptată o hotărâre prin care proiectele de investiții ale autorităților publice locale să poată fi trimise direct la minister pentru avizare și să nu mai treacă întâi pe la Consiliul Județean.
„Sunt de acord cu Blaga (Lucian Blaga, n.r.). Și eu cred că veșnicia s-a născut la sat”, a mai spus ea.