Pildă creștină

Ucenicul care n-a făcut ascultare



Parintele Metodie românul de la Chilia “Sfinții Teodori” din Karyes spunea că starețul lui era foarte îngrijorat de sporirea duhovnicească a ucenicilor săi, deoarece era mustrat de conștiința pentru puțina ascultare de care dăduse dovadă el însuși, și că a murit cu această durere în suflet.
După câțiva ani părintele Metodie l-a văzut în vedenie pe starețul lui și l-a întrebat:
– Ce faci părinte? Unde te afli? Acela i-a răspuns:
– Sunt bine, m-am mântuit. Dar cum m-am mântuit? Cu multă osteneală, deoarece n-am făcut ascultare de starețul meu. După ce am murit m-a întrebat îngerul pe un ton aspru: “Ai vreo faptă bună? Ce ai făcut?”. Atunci eu am răspuns: “Nu am nici o faptă bună, ci numai păcate, neascultările față de starețul meu. Singurul lucru pe care îl am este nădejdea în Dumnezeu și mila Lui”.
Atunci îngerul s-a dus să întrebe, iar peste puțin a venit și a spus: “De vreme ce ai recunoscut cu smerenie halul în care ești și ai nădăjduit numai în Dumnezeu, Hristos mi-a spus să te trec în rândul celor mântuiți”.
După aceea părintele Metodie l-a întrebat iarăși pe starețul său despre un oarecare, tăietor de lemne, cunoscut de al lor, care murise:
– Părinte, unde se află tăietorul? Și acela i-a răspuns:
– Tăietorul se află într-un loc mai bun ca al meu deoarece s-a chinuit mult în viața sa și a făcut și ascultare cu smerenie față de toți mai marii lui, la care lucra fără să murmure.
De asemenea l-a întrebat și despre un îndrăcit, care fusese chinuit de diavol, unde se află, iar starețul i-a răspuns:
– Acesta se află într-un loc și mai bun, pentru că mult s-a chinuit și mult l-a smerit diavolul înaintea oamenilor. Dar și el însuși s-a smerit, deoarece spunea: “Rugăciunile părinților mă vor mântui și pe mine, ticălosul”.
În ceasul morții starețului părintelui Metodie s-a petrecut un fapt mișcător. După ce și-a dat sufletul, a revenit puțin în viață. Atunci părinții ce se aflau lângă el l-au întrebat:
– Cum de ți-ai revenit? Iar starețul a răspuns:
– După puțină vreme de la ieșirea sufletului meu un înger mi-a spus: “Să te întorci, ca să-ți iei rămas bun de la fratele tău”. Atunci eu i-am spus: “N-am frate nici în lume, nici în viața călugărească”. Dar îngerul a spus: “Este vorba de trupul tău, fratele sufletului tău”.
Când m-am întors în trup, îngerul mi-a spus din nou: “Ia-ți rămas bun de la trupul tău, pentru că împreună cu el ai pătimit rău”.
După aceasta sufletul lui a plecat la cer.



Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”
Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”