Hotărâre.” Pentru badea care-mi place/Nici părinții n-au ce-mi face/Nici babele satului/Nici mândrele badelui/Mândrele mă povestesc/Eu cu badea mă iubesc!”.
(În) pom.„Și într-un pom dacă mă pui, eu am un punct de vedere.“ (Marian Vanghelie).
Dezmăț.” Mă pipăi confuz prin buzunare/ După dragostea noastră, sanctuar dezmățat –/Ceara-mi piere acum din lumânare,/ Iar focul mi se zbate sugrumat.// Am uitat unde-am pus-o, sau s-ascunde șireată /Și stihiile vieții m-ajung. /Timpul e, oricum, o potecă înghețată –/ Vreau să alunec cu tine spre amurg. //Dar tot ne mai ascundem prin măscări sublime,/ Fără spectatori e teatrul nostru în doi –/ Mulțimea, grăbită, n-ar pricepe subtilul /Dezmățului sfânt dintre noi.”(Sfântul dezmăț, de Daniel Ioniță, Australia).
Dinți și iubire.Împotriva unui stomatolog dintr-o clinică privată din Sankt-Petersburg a fost intentat un dosar penal pentru escrocherie, după ce s-a constatat că acesta a extras 22 de dinți sănătoși ai unei paciente, pentru a obține mai mulți bani, scrie interfax.ru. Din materialele dosarului penal rezultă că în 2014, un medic stomatolog din Sankt-Petersburg a indus în eroare o pacientă în vârstă de 43 de ani în privința serviciilor stomatologice necesare și i-a extras 22 de dinți sănătoși. Aceștia au fost înlocuiți cu punți dentare de calitate proastă. Pentru serviciile oferite victima a achitat 843 mii de ruble (circa 15 mii de dolari). Acesta a fost învinuit de escrocherie. Asta este știrea. Dar motivul extracției cvasi-totale ar putea fi altul decât lăcomia, după o glumă simpatică. Se spune că un stomatolog se întâlnea cu amanta lui – căsătorită cu un bărbat gelos și suspicios – în cabinetul lui. La un moment dat, dentistul i-a propus încheierea relației adultere, dar femeia a insistat ca ea să continue. Resemnat, doctorul a invitat-o pe scaun, oftând: bine, o să ți-l extrag și pe penultimul…De fapt, extracțiile erau alibiul iubiților în fața soțului încornorat!
Gelozie.O chestiune de identitate. Se întâlnesc doi prieteni, unul e agitat și celălalt îl întreabă ce s-a întâmplat. – Sunt nenorocit!, răspunde bărbatul. – Bun, de ce, ce s-a întâmplat? – Imaginează-ți, ieri m-a sunat un tip și mi-a spus că-mi rupe capul dacă mai merg la nevastă-sa! – Păi, nu te mai du…- Da, sigur, dar nu mi-a spus cine e nevastă-sa!
Fidelitate.”Nu pe mine mă iubești, îi spuse ea, ci fidelitatea mea.”.
Blestem.”De nu mă poți iubi, frumoaso,/ Căci altul ți-e stăpân pe veci,/ De ce, când te-ntâlnesc în cale, /O clipă ochii nu ți-i pleci? /De nu mă poți iubi, frumoaso,/ Întoarce-ți ochii de la mine; /Tu știi ispita ce se-ascunde /În fundul apelor senine./ În prefăcuta-ți nepăsare, /În genele mereu plecate,/ Tu nu-nțelegi mărturisirea /Iubirii mele zbuciumate?/ De nu mă poți iubi, femeie, /Întoarce-ți ochii – căci mă tem /Să nu le-ntunece lumina /Întâiul dragostei blestem!…” (Victor Eftimiu, ”De nu mă poți iubi”).
Răzbunare(literară?). Comentariu pe marginea unei nuvele de Negruzzi. Postelnicul ieșean Andronache Zimbolici, un boiernaș „de tranziție” cam tomnatec, se căsătorește cu Agapița, o „demoazelă, de curând ieșită din pensionat”. Andronache își surprinde soția, în budoar, în brațele unui tânăr. Imaginea celor doi amanți îmbrățișați, cu buzele lipite, este identică cu cea din poemul lui Pușkin, ”Șalul negru” (1820), tradus de însuși Negruzzi în 1837, cu un an înainte de scrierea nuvelei. Dar reacția bărbatului înșelat din nuvela lui Negruzzi este complet diferită de a celui din poemul lui Pușkin. „Coconul Andronache s-a închis în cabinetul său, unde după ce mult trăsni, plesni, blăstămând gândul ce-l lovise să se însoare ca să-și piarză liniștea, în disperarea sa, apucă un pistol, îl încărcă și apoi se puse pe gânduri.” Autorul nu spune ce gânduri negre treceau prin mintea soțului înșelat. Pentru o cauză similară („onoarea de familist nereperată”), cu riscul de a merge „la cremenal”, jupân Dumitrache – al lui Caragiale – îl atacă (vrea, dar n-o face!) „cu sabia scoasă” pe „bagabont”. Poate că – orbit de mânie – boierul Andronache se gândea să-i omoare pe amândoi amanții, ca în „cântecul moldovenesc” al lui Pușkin, șalul negru: „Iute ca un fulger paloșul am scos / C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos!”. Poate că boierul ieșean – bietul, n.a. – se gândea să o împuște doar pe soția adulteră. Sau măcar să o expună oprobriului public, alungând-o din casă cu lăutari care să-i cânte, în public: „Curvă ai fost, curvă să fii, / La mine să nu mai vii!”, cum se obișnuia în Bucureștii de la începutul secolului al XIX-lea. Și totuși, în pofida scenariilor sângeroase pe care probabil le derula boierul stând cu pistolul în mână, soluția aleasă a fost una de ușurare, plină de resemnare auto-ironică: „la sfârșit, el slobozi un hohot de râs, azvârlind arma și zicând: «Au mai pățit-o și alții!»”. După divorț, nici drumul ales de Agapița n-a dus-o în zona moralității demne: „Ea găsi că păcatul este plăcut și că are încă destulă vreme să se pocăiască”.
Despărțiri. „În nu puține cazuri, femeia și bărbatul nu știu să se despartă la vreme. Așteaptă să dispară tot ce i-a apropiat și legat, pînă ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărțirea însăși în ceva deosebit, de care să-și aducă aminte cu duioșie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât.” (Octavian Paler).
Nădejde.”S-ar cuveni să scriu pe fila asta /Că viața nu rimează cu năpasta, /Că chiar și vârstele octogenare/ Ne duc, precum asinii în spinare./ Și când ne lasă-n ceasul de hodină,/ Pământul tot cu noi când se închină, /Tot mai sperăm că vine vreo Vestală /Să ne înalțe iar… pe verticală.” (Ion Brad , ”Inscripție”). Reg(u)lări. Un om intră într-o noapte într-un bar, merge la tejghea și comandă o bere. – Cât costă? – Nimic domnule, e din partea casei. – Serios? – Da, domnule. Uitați aici și un sandvich, tot din partea casei. . – Nu pot să cred așa ceva… atunci am să cumpăr, să plătesc, măcar un pachet de țigări! – Nu trebuie domnule, vă dau eu un cartuș… tot din partea casei…– Domnule, dar eu așa ceva nu am întâlnit de când sunt! Ce mod e ăsta de a face afaceri? Din ce câștigați voi? Unde este șeful tău, vreau să îl cunosc personal! – Momentan este sus într-o cameră, cu nevasta mea. – Dar ce face el acolo, cu nevasta dumitale? – Cam același lucru cu ce fac eu acum cu afacerea lui!
Dragoste in fân.”Să mergem amândoi la strâns de fân/Și soarele să ne lucească-n coasă,/Din când în când, în urmă să-ți rămân/Ca să te văd aprinsă și frumoasă./Pe fondul verde să te decupezi,/Un fel de nimfă cu picioare brune,/Și-n patima magneticei amiezi/Eu să îmbrățișez ce nu pot spune./Acolo unde nu mai e cuvânt/Și sângele începe brusc să fiarbă,/Să cad asupra ta ca trunchiul frânt/Și-n dragoste să ne-mbrăcăm în iarbă./Și să miroși a soare și-a trifoi,/Și să te-ntorci în paza umbrei mele,/Și să simțim tot cerul peste noi,/Și gărgărițe clinchetind pe piele./Și leneș scuturându-ne de fân/Să trăncănim un soi de amănunte,/Din cele ce pe buze mai rămân/Când se arată ploaia dinspre munte./Și să uităm și noi, într-adevăr,/De forma noastră peste clăi rămasă,/Iar tu să-ți aranjezi zburlitul păr/Privindu-te în luciul blând de coasă.” (Adrian Păunescu).
Relativitate.”Stai un minut cu mâna pe o sobă fierbinte și-ți va părea o oră întreagă. Stai o oră cu o fată frumoasă și-ți va părea doar un minut. Aceasta este relativitatea.” (Albert Einstein 1879-1955).
Adulter.”Adulterul înseamnă o muncă grea.” (Xavier Marias, ”Toate sufletele”).
