Vremea extrem de rece din ultima perioadă a adus cu sine și precipitații, iar în zona de munte a județului a nins destul de serios. Potrivit reprezentanților Serviciului Salvamont Suceava la peste 700 de metri altitudine zăpada are între 15 și 25 de centimetri, în timp ce la peste 1.800 de metri altitudine ajunge chiar și la 40 de centimetri, în special acolo unde este viscolită.
„Recomandăm ca cei care doresc drumeții pe traseele montane să fie echipați de iarnă, respectiv ghete de iarnă, mănuși, haine de vânt, suprapantaloni, caciulă, ochelari dacăviscolește, cagule, parazăpezi etc.). Traseelede creastă, respectiv cele cu dificultate medie sau dificilă să fie practicate doar de turiștii cu experiență în drumețiile montane, iar pentru cei care suntla început, doar traseele ușoare, care duc direct la cabanelemontane, cu evitarea zonelor expuse sau dificile”, a declarat Voicu Raia, șeful Serviciului Salvamont Suceava.
Pentru a nu întâmpina probleme pe traseu, turiștii sunt rugați să se informeze despre traseul urmat, să plece cât mai dimineață posibil pentru nu fi surprinși de căderea întunericului, să nu consume băuturi alcoolice și să nu deterioreze tăblițele indicatoare și stâlpii de marcaj.
Ce trasee recomandă salvamontișii suceveni
În actualele condiții meteo, salvamontișii suceveni au și o serie de recomandări vizavi de traseele pe care turiștii le pot alege. Astfel, în masivul Călimani, pentru traseul Gura Haiti – 12 Apostoli se recomandătraseul tematic, care are punctul de plecare la 1 km amonte de vechiul traseu, unde este și punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră, Gura Haiti – Pietrele Rosii. Portiunea finalăa traseului tematic coincide cu cea a vechiului traseu, marcat cu punct albastru. Se recomandă acesttraseu tematic, întrucâtla intrarea vechiului traseu se aflăo carieră în funcțiune, care periclitează siguranța turiștilor, iar marcajele sunt puține și deteriorate pânăla intrarea în pădure. Nu se recomandă traseul marcat cu cerc roșu, între Poiana Izvoarele și Șaua Negoiu.
În Suhard a fost reamenajat traseul marcat cu bandă albastră din Vatra Dornei până la Vf. Omu, s-a curățat poteca de jneapăn și ienupăr spre Vf. Omu, fără a fi instalate table indicatoare și stâlpi de marcaj, lucru care urmează a fi finalizat.
Pentru cei care doresc să urce în diferite locuri, recomandarea este aceea de a avea autovehiculele echipate cu cauciucuri de iarnă și lanțuri, deoarece este posibil ca pe anumite porțiuni să existe gheață, iar un autoturism 4×4 este chiar foarte indicat.
Pentru mai multe informații, turiștii sunt rugați să sune la 0745313052 sau 0salvamont, iar pentru date actualizate despre traseele montane poate fi accesat site-ul m.0salvamont.org, situațiile de urgență putând fi apelate la telefonul 112.
Recomandare
Turiștii, rugați să dea dovadă de vigilență pe traseele montane






