Numărul turiștilor români care au petrecut Revelionul în pensiunile sau hotelurile din țară a scăzut cu 8%, față de anul anterior, la 95.400 persoane, iar sumele cheltuite au fost cu 13% mai mici, respectiv 124,5 milioane lei, potrivit datelor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În același timp, numărul românilor care au petrecut Revelionul în străinătate s-a redus cu 20%, la 10.500 persoane, care au cheltuit cu 13% mai puțin, respectiv 5,75 milioane euro.
„Se observă că în turismul intern tarifele au scăzut cu 20-25% față anul trecut, ajungând la nivelul de acum doi ani, în timp ce în turismul extern tarifele au scăzut cu numai 10%. Cu toate aceste reduceri, numărul turiștilor a scăzut la nivelul revelionului 2004-2005”, se arată într-un comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Cele mai solicitate stațiuni din România au rămas cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns la 95%. Și în celelalte stațiuni montane cererea a fost mare, ajungându-se la un grad de ocupare de 85% din capacitatea de cazare.
Un alt segment solicitat a fost cel al marilor orașe, unde au petrecut trecerea în noul an în hoteluri și restaurante aproximativ 25.000 turiști.
În turismul rural au sărbătorit Anul Nou aproximativ 30.000 de români, segment care, potrivit FPTR, a fost singurul care a înregistrat o creștere a numărului de turiști față de 2008. Pe lângă turiștii înregistrați oficial, au mai sarbatorit cel puțin tot atâția în pensiunile neomologate, notează sursa citată.
„Există o categorie de turiști care preferă să-și petreacă Revelionul în Delta Dunării, însă numărul acestora este în continuă scădere, deși tarifele au fost foarte convenabile”, se mai arată în comunicatul FPTR.
De asemenea, numărul turiștilor care au ales litoralul românesc pentru Revelion a scăzut cu 40%, la 800 de turiști, deși stațiunile dispun de aproape 5.000 de locuri de cazare încălzite. La aceste cifre se adaugă aproximativ 16.000 de turiști care au petrecut sărbătorile în diferite statiuni balneoclimatice, ceea ce înseamnă o scădere cu 7% față de anul trecut.
În ceea ce privește destinațiile externe, cele mai solicitate au fost Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Franta și Tunisia. De asemenea, potrivit FPTR, există și turiștii care și-au organizat vacanța individual, dar numărul acestora nu poate fi apreciat.