Tudose, despre ambulanțe: „Înțeleg că erau pe când nu s-au zărit, azi le vedem și nu sunt”

Premierul Mihai Tudose a parafrazat joi o strofă din poezia „La steaua”, scrisă de Mihai Eminescu, în momentul în care l-a chestionat pe ministrul Sănătății despre programul de achiziționare a unor ambulanțe, scrie Mediafax.”Cu ambulanțele… Înțeleg că erau pe când nu s-au zărit, azi le vedem și nu sunt”, i s-a adresat Mihai Tudose ministrului Sănătății, Florian Bodog.Ministrul Sănătății a precizat că documentația a fost depusă deja la Secretariatul General al Guvernului, procedura fiind în curs de derulare.”În ceea ce privește ambulanțele pentru SMURD și pentru serviciile mobile de ambulanțe, noi am depus toată documentația la Secretariatul General al Guvernului. Împreună cu doamna ministru Dan am semnat protocolul. Am înaintat SGG inclusiv observațiile făcut e de comisia de specialitate care a analizat caietele de sarcini”, a spus Bodog.

Recomandări

Doi medici veterinari și un asistent, în tratament antirabic de urgență, după ce au operat un câine care ulterior s-a dovedit a fi turbat

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial

Reprezentanții Ambulanței neagă breaking-news-urile unor televiziuni centrale și vorbesc și despre filmulețul combinezonului lipit cu scotch