Tudorel Toader, ministrul Justiției: Săptămâna viitoare prezint proiectul de lege pentru modificarea codurilor în Guvern



Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, marți, că săptămâna viitoare va supune aprobării Executivului proiectul de lege privind modificarea celor patru coduri, penal și de precedură penală, dar și civil și de procedură civilă, iar în scrut timp și cele trei proiecte care privesc Justiția, scrie Mediafax.”Luni, pe data de 15 e planificată și anunțată pe site cea de-a doua dezbatere cu specialiștii profesioniști ai dreptului pe Codul Penal, Codul de procedură penală, punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale, transpunerea directivei privind confiscarea extinsă, transpunerea directivei referitoare la protecția victimelor infracțiunii. Așadar, cea de-a doua dezbatere, după care săptămâna viitoare prezint proiectul de lege în Guvern și îl trimitem la Parlament spre dezbatere”, a declarat Tudorel Toader.



Recomandări

CE amenință România cu un mecanism mai dur ca MCV dacă adoptă modificările codurilor penale

Ana Birchall a preluat atribuțiile de ministru al Justiției. Toader: Am predat dosarul cu probleme

Tudorel Toader și-a publicat raportul de activitate pe site-ul Ministerului Justiției

Rădulescu, despre vizita Comisiei de la Veneția: Să vină oricând. Codurile nu sunt modificate