Salvatorii au adus la suprafață și ultimele patru victime ale exploziilor de la Petrila, trupurile neînsuflețite fiind transportate la Petroșani, la Serviciul de Medicină Legală, a anunțat, ieri, prefectul de Hunedoara, Dan Pricăjan.
Prefectul de Hunedoara, Dan Aurel Pricăjan, a declarat, ieri seară, că cei 15 salvatori care au coborât în subteranul minei Petrila au adus la suprafață cele patru victime decedate, de la o adâncime de patru kilometri. Este vorba despre Brad Iosif (inginer șef), Vișan Trandafir (adjunct șef sector 1), Moș Silviu (șef de tură) și Șipoș Cristian (miner)
Potrivit prefectului, trupurile neînsuflețite ale celor patru mineri au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală de la Petroșani.
Pricăjan a transmis condoleanțe familiilor minerilor morți și mulțumiri celor 15 salvatori care au intrat în subteran, precum și comisiei tehnice care a coordonat acțiunea.
Prefectul a mai spus că la ora actuală, în subteranul minei Petrila nu există riscul unei noi explozii, dar mina este monitorizată în permanență. Potrivit aceleiași surse, operațiunea de recuperare a cadavrelor a durat patru ore.
Dan Aurel Pricăjan a spus că echipele de salvatori au întâmpinat greutăți în recuperarea cadavrelor atât luni, cât și marți, însă a refuzat să dea mai multe detalii în acest sens.
Două explozii au avut loc, sâmbătă, în mina Petrila. În urma deflagrațiilor, 12 mineri și salvatori au murit, până în prezent fiind recuperate trupurile a opt dintre ei. De asemenea, în urma deflagrației alți 14 mineri au fost răniți, șase dintre ei fiind internați în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat, la Spitalul Floreasca și la Spitalul de Arși din Capitală.
Trupurile a patru mineri au fost recuperate sâmbătă seară, ei fiind înmormântați în cursul zilei de ieri, iar luni seară o echipă de nouă salvatori a adus la suprafață alți patru ortaci morți în mina de la Petrila.