Turneu național

Trupa Lupii lui Calancea revine la Suceava, la sfârșit de februarie, pentru a lansa albumul „Lelea”

Trupa Lupii lui Calancea
Trupa Lupii lui Calancea

Cunoscuta trupă din Republica Moldova Lupii lui Calancea revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, pe 27 februarie 2024, la ora 19:00, cu un concert în care artiștii lansează albumul de chiuituri cu strigături de joc și cântece de ascultare „Lelea”.
Liderul Lupilor, Alex Calancea, spune că „Lelea”, noul album al trupei, vine să readucă în actualitate tradiția de altădată când lumea se-ncingea în hore, iar chiuiturile și strigăturile de joc se auzeau până în satele vecine. „La horele satului, dansurile erau însoțite de muzica instrumentală, pocnete din degete, bătăi din palme, pași bătuți și chiuituri. Iar când se așezau să-și tragă sufletul după atâtea hore, bunii și străbunii cu cântece de ascultare își spuneau poveștile de drag și viață”, a completat Alex Calancea (producer, composer, bass guitarist, music director).
Publicul trebuie să se aștepte la piese din care nu vor lipsi dialogurile muzicale (de exemplu, dialogul între Bădița și Lelea), cu replici pe note muzicale, într-o fuziune de ritmuri incendiare. Sucevenii vor asculta muzică cu miez arhaic, dar în stilul Lupilor, rock și trap, „cu trompete, cu chitare, cu ritmuri înțepate”.
Să nu uităm că Lupii își vor arăta colții (la propriu, având în vedere că poartă pe scenă, în concerte, și câteva măști specifice lupilor).
Lupii lui Calancea vor reuși, la fel cum au făcut-o și la spectacolul precedent (pe 23 februarie 2023, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, concert cu sala plină: Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu), să prezinte folclorul autentic în toată frumusețea lui, prin vers, prin muzică, prin combinația dintre voci și partea instrumentală, prin atitudine, prin felul original în care transmit mesajul.
Bilete se pot achiziționa de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj 1 (Program agenție bilete: L-V, 9:00-17:00, telefon: 0230 523 718), și de pe https://www.iabilet.ro/ . Prețul biletelor: 170 de lei (Categoria I), 140 de lei (Categoria a II-a) și 110 lei (Categoria a III-a).

Recomandări

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului

Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei

Prima ediție a festivalului Obciniada din Gura Humorului a început în forță cu peste 2.500 de participanți la concerte și competițiile sportive

Gura Humorului găzduiește începând de vineri prima ediție Obciniada 2025, festivalul care unește muzica live cu aventurile montane, în inima Bucovinei

Gura Humorului găzduiește începând de vineri prima ediție Obciniada 2025, festivalul care unește muzica live cu aventurile montane, în inima Bucovinei