Trofeul „Lira de Aur” a fost câștigat în acest an de un bucureștean. Andrei Ionuț Ioniță, de la Școala de Muzică și Arte Plastice Nr. 1 „Iosif Sava” din București, profesor îndrumător Ani Marie Paladi, al cărui violoncel a încântat juriul pe „Sonata” lui P. Locatelli și „Scherzo” a lui Julius Klengel, a fost ales cel mai bun participant al Concursului Internațional „Lira de Aur”, ediția a XXIX-a.
Anul trecut, Andrei s-a situat printre cei patru finaliști ai concursului „Lira de aur”.
La această ediție, elevul bucureștean a venit mult mai decis să-și îmbogățească palmaresul cu marele trofeu.
Premiul Special, câștigat de reprezentantul Greciei
Gala laureaților a avut loc sâmbătă, la sala Dom Polski, în prezența unui public numeros. Aproape toți cei 94 de concurenți au primit un premiu. Municipiul Suceava și-a adjudecat 19 distincții, fiecare participant din cadrul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” reușind să se facă remarcat la una dintre categoriile din concurs.
Elevii suceveni au obținut trei premii întâi, nouă premii doi, cinci premii trei și două mențiuni.
Premiul Special al Juriului, oferit de Asociația „Lira de Aur”, a fost obținut de Aivizou Ana din Grecia, câștigătoare a unei mențiuni în proba de pian a concursului.
Festivitatea de premiere a fost precedată de o serie de recitaluri susținute de Șchiopu Marin – nai, Curtean Ivan – țambal, Chetreanu Nicoleta – vioară și Ioniță Andrei – violoncel, menite parcă să susțină rezultatele deosebite pe care concurenții din acest an le-au obținut.
Directorul adjunct al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Sever Dumitrache, a apreciat că „datorită succesului pe care îl are acest concurs și nivelului din ce în ce mai ridicat al participanților, ne gândim serios să deschidem porțile competiției și elevilor de liceu”.