FOTBAL PE PÂINE

Tristețea bate entuziasmul



Săptămâna trecută am urmărit evoluția echipelor noastre naționale de volei feminin și, respectiv, de handbal masculin în preliminariile pentru două competiții: voleiul în ultima tentativă de a ajunge la Olimpiada din acest an de la Beijing, iar handbalul în penultima rundă a calificărilor la Campionatul Mondial (din 2009), competiția la care nu numai că am uitat vremea când o câștigam la pas, dar am început să uităm și când am ajuns ultima oară. S-o luăm în ordine, mai întâi cu fetele. Vă amintiți declarațiile dinaintea turneului de calificare? În serie era treaba ca și făcută, urmând ca în semifinale să mai batem ceva, iar finala să o jucăm contra rusoaicelor, venite tot din seria noastră. Ce s-a întâmplat în realitate? Păi, ca la români: pe Croația am bătut-o chinuit, cu 3-2, apoi Serbia ne-a bătut la același scor, în timp ce rusoaicele ne-au oferit premiul de consolare, un set. Așa că la revedere Beijing. Nu știu pe ce se bazau declarațiile despre care vorbeau, în orice caz îndrăznesc să cred că nu pe suceveanca Dana Mincă (fostă Gâlcă) ajunsă acum pe la 40 de ani, dacă nu peste! Tot respectul pentru copilița pe care am cunoscut-o prin anii ’80, când era cel mai bun produs al LPS Suceava. Suntem, totuși, în 2008, iar dacă Naționala crede că actuala venerabilă doamnă Mincă reprezintă speranța noastră într-o calificare la competiția supremă, atunci stăm rău de tot. E trist. Vesele ar putea fi considerate atât scorul cât și calificarea în play-off-ul de la handbal. Numai că zburdăciunea din „dubla” cu Letonia, dincolo de schemele defunctei echipe H.C.M. Constanța, refăcută sub titulatura de România, sub comanda lui Omer (plus Petru Ghervan – felicitări din inimă!) și care au mers ca unse, stârnesc mai degrabă îngrijorare. De ce? Păi, din același motiv: o fi Pârâianu un pivot-minune, dar nu cumva are și el o vârstă? Vreau să spun (mai ales că am văzut și ceva din „europenele” care se desfășoară în aceste zile) că și echipa de handbal îmbătrânește vizibil. Iar adversarele tot întineresc. Victoria cu Letonia mă întristează la gândul că vom fi făcuți pulbere în play-off. Dar-ar Domnul să greșesc.



Recomandări