Tristă bucurie

În 1994, la World Cup, umileam Argentina într-un joc în care Hagi și Ilie Dumitrescu au susținut un recital de o calitate superioară oricărei acțiuni marca Messi sau Ronaldo. Era o evoluție firească: în fond, după ce în 1990, în Italia făcuserăm doar egal după ce jucaserăm mai frumos, la ce să te aștepți, în 94, decât la o victorie clară? Atunci, mâncat și de bucuria evenimentului dar și de meseria de ziarist, am ieșit în toiul nopții pe stradă alături de multe sute de suceveni. Poate chiar mii. La fel se petreceau lucrurile peste tot în România, la București, la Timișoara, la Constanța. Acum trei zile, doar la București, lumea a ieșit din nou în stradă pentru a sărbători… ce? O victorie și implicit o calificare a unei echipe românești. Nu o echipă oarecare, ci însăși Steaua, singura din fotbalul românesc care a reușit, acum fix un sfert de veac, să aducă în țară trofeul suprem european, Cupa Campionilor. Cârcotașii ar putea mârâi: nu era tocmai o mare realizare câștigarea acesteia din moment ce din competiție fuseseră excluse echipele englezești, urmare a tragediei de pe Heysel. Da, dar și în finală o bătuseră chiar pe Barcelona, ba și la ea casă, fapt care conferă încă mai multă greutate performanței. Cum ziceam, miercurea trecută, tot Steaua a reușit o nouă calificare, iar lumea a ieșit să sărbătorească. Hai să discutăm puțin. Calificarea asta nu e în Liga Campionilor, ci în competiția second hand, Europa League, un fel de Cupa UEFA cu altă pălărie. Iar adversarul eliminat de Steaua în mod direct este o echipă din Cipru. Indirect, a mai eliminat una. Din Israel. Pe vremea Stelei ’86, ăstea ar fi fost eliminate din pix, încă de la tragerea la sorți. Adică am fi încercat să vedem ce culoar ni se oferă după. Acum, am tremurat până în ultimele minute ale unei serii de 6 partide, dintre care 4 le aveam ca protagoniste pe ăstea din Cipru și Israel. La asemenea „performanță” îți vine mai degrabă să te bagi sub plapumă, nu să ieși în stradă. Să te îmbeți de necaz că ai ajuns în halul ăsta, nu să desfaci șampania călare pe capotă ori îmbrățișând statuile din nu știu care piață. Privită astfel, bucuria asta este mai degrabă tristă.