Tentativă de omor

Trimiși în judecată după ce l-au lovit cu săbiile în cap pe patronul unui bar

Cătălin Râpă, unul dintre cei trei arestați preventiv
Cătălin Râpă, unul dintre cei trei arestați preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat că au trimis în judecată trei inculpați, aflați în arest preventiv, pentru un adevărat noian de infracțiuni: tentativă de omor, distrugere, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Este vorba de cazul petrecut la începutul lunii august, la Arbore. Pe 4 august, noaptea, după ora 23.00, trei indivizi de etnie romă au tăbărât cu săbiile tip macetă pe patronul unui bar din centrul comunei, lovindu-l în zone vitale ale corpului:
”Inculpații s-au organizat și înarmat fiecare cu câte o sabie metalică de tip macetă și s-au deplasat lângă, iar apoi pe terasa unui bar din zona rurală a județului Suceava.
Acolo, în prezența mai multor clienți, după un scurt conflict verbal, inculpații au lovit-o cu săbiile în mod repetat, cu intensitate, la nivelul capului și al umerilor, pe persoana vătămată, producându-i acesteia leziuni prin lovire și tăiere care au necesitat pentru vindecare 10 – 12 zile îngrijiri medicale”, a rezultat din ancheta coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Așadar, deși leziunile în sine nu au pus viața victimei în pericol, faptul că agresorii au lovit cu săbii în zona capului arată că aceștia au avut intenția de a ucide. Verdictul final cu privire la vinovăție va fi dat, bineînțeles, de judecători.
Cu ajutorul unor persoane aflate pe terasa barului, persoana vătămată a reușit să se refugieze și să se baricadeze în interior, iar inculpații au proferat amenințări cu moartea la adresa sa și au lovit ușa și fațada clădirii barului cu săbiile, provocând teama și indignarea clienților prezenți, mai rezultă din cercetări.
Marian Râpă, Cătălin Râpă și Ciprian Hrib, toți din Arbore, sunt cei trei arestați preventiv în acest dosar, fiind veri.
Varianta celor trei este că au fost făcuți țigani și provocați de victimă și încă un bărbat cunoscut ca violent la Arbore. Unul dintre cei arestați susține chiar că a fost înțepat cu cuțitul înainte de a avea la rândul său reacția violentă, depunând o reclamație în acest sens.
Înainte de agresiune, cei trei au filmat din mașină cum cel pe care aveau să-l atace ulterior avea un cuțit în mână. Totuși, pe imagini se vede cum și unul dintre cei trei inculpați are o sabie în mână, în interiorul mașinii, cu care se manifestă amenințător.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Suceava – Serviciul Investigații Criminale.
Dosarul în care vor fi judecați cei trei a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.
Cei trei arestați se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Mandate de arestare prelungite pentru tinerii care băteau oameni pe străzile Sucevei, ajungând și la tâlhărie