– Costel P., în vîrstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, administratorul unui chioșc din piața agroalimentară a cartierului George Enescu, avea expuse spre comercializare peste 200 de compact discuri contrafăcute
Administratorul unui chioșc din piața agroalimentară a cartierului George Enescu (Piața Mică) a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Suceava, după ce a fost prins comercializînd sute de CD-uri pirat.
Costel P., în vîrstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, a fost dat pe mîna instanțelor judecătorești, după ce în urmă cu aproximativ un an de zile, polițiștii au descoperit că în magazinul său din Piața Mică, specializat în vînzarea de casete și CD-uri cu muzică, erau expuse spre comercializare peste 200 de compact discuri contrafăcute. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 22 aprilie 2004, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împreună cu angajați ai Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), au făcut un control în magazinul cu pricina. Oamenii legii, îmbrăcați în civil, au cerut vînzătoarei să le dea un CD cu muzică (n.r. –Disco Dance Hit Mix 2004), arătîndu-se interesați să-l cumpere. După ce au observat că CD-ul în cauză nu avea marcaj holografic și prezenta elemente de contrafacere, polițiștii s-au legitimat și i-au cerut vînzătoarei să le arate toate CD-urile expuse la vînzare. Cadrele IPJ Suceava au ridicat de la magazinul cu pricina nu mai puțin de 226 de CD-uri cu muzică, acestea fiind trimise spre expertizare la . Dintr-o adresă a acestei din urmă instituții, „s-a stabilit că toate compact discurile în cauză nu au inscripționat codul producătorului și celelalte coduri ale fabricii, copertele CD-urilor sînt realizate prin fotocopierea celor originale sau sînt realizate artizanal; atît CD-urile cît și copertele acestora nu poartă marcajele obligatorii pentru produsele originale privitoare la numele producătorului, titlul fonogramei, numărul de catalog, durata înregistrării, compozitorul, textierul, artistul interpret”. De asemenea, din cele 226 de CD-uri ridicate de către organele de control de la magazinul din Piața Mică, un număr de 217 CD-uri conțin piese muzicale ce aparțin repertoriului UPFR, Costel P. neavînd încheiat vreun contract de cesiune drepturi patrimoniale de difuzare cu nici unul dintre producătorii ale căror titluri erau oferite spre vînzare.




