Trimis în arest după ce a refuzat să sufle în etilotest și să-i fie luate probe de sânge

etilotest
etilotest

Un bărbat din Frătăuții Vechi a ajuns în arestul Poliției Suceava după ce a fost oprit de un echipaj al Secției 4 de Poliție Rurală Gălănești. Marți dimineață, în jurul orei 9.00, polițiștii au observat pe DJ 178 F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, un autoturism marca VW Passat, al cărui șofer efectua depășiri fără să se asigure. Autovehiculul a fost oprit de oamenii legii, care au constatat că la volan se află Mihai Cristian Gherasim, din Frătăuții Vechi. Condus la sediul Secției 4 de Poliție Rurală Gălănești, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. A avut aceeași atitudine și la spitalul din Rădăuți, unde a refuzat să îi fie luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Verificările efectuate în baza de date au arătat că șoferul a fost condamnat în ianuarie 2021 pentru infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, pedeapsa fiind de 10 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei și un termen de încercare de 2 ani.

Recomandări

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate