Mai rămâne ceva?

Trenurile spre Putna, scoase din circulație



Zvonurile care circulau de aproximativ o lună de zile în rândul ceferiștilor suceveni au prins contur ieri. Trenurile care circulă pe relația Suceava – Putna și retur vor fi scoase din circulație începând de săptămâna viitoare. Ultimul tren care va circula pe această rută va fi regio 5620 din data de 4 februarie, care are programată plecarea din Putna la ora 4.33 și sosirea la Suceava la ora 7.05.
Practic, prin decizia șefilor de la CFR vor fi scoase din circulație trei perechi de trenuri care circulau pe această rută, plus perechea de trenuri Putna – Iași, care circula de obicei în zilele de sâmbătă și duminică.
Un alt traseu feroviar, care face legătura între Suceava și Cacica, și care era vizat de asemenea pentru închidere, a fost scos, deocamdată, de pe listă.
Măsura de închidere vine după ce nici un operator feroviar privat nu și-a exprimat intenția de a concesiona traseele menționate. Cele trei licitații care au avut loc la Bursa Română de Mărfuri în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie nu au adus oferte concrete pentru liniile secundare din județul Suceava. Potrivit acordului încheiat cu Fondul Monetar Internațional, Guvernul României s-a angajat să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găsește un investitor care să realizeze întreținerea acestora și care va fi selecționat în urma unor licitații.
În județul Suceava au fost vizate trei rute: Dornești – Gura Putnei – Putna, Gura Humorului – Dărmănești și Dornișoara – Floreni. Ultima linie a fost închisă deja de câteva săptămâni, iar peste câteva zile va fi pus „lacătul” și pe linia spre Putna.
Deocamdată nu se știe dacă între Suceava și Dornești va circula vreun tren, exceptându-le pe cele internaționale. Cert este că între Dornești și Putna se sistează traficul feroviar de călători.



Recomandări

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie
Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie

Contract semnat, inclusiv pentru execuția electrificării căii ferate de la Dărmănești și până la frontiera cu Ucraina

Perspective reale pentru electrificarea liniei care leagă România de Ucraina, prin județul nostru
Perspective reale pentru electrificarea liniei care leagă România de Ucraina, prin județul nostru