Schimbări importante

Trenurile particulare intră în forță pe căile ferate din Suceava



Astfel de rame vor circula pe traseele concesionate de firmele private
Astfel de rame vor circula pe traseele concesionate de firmele private

Nebunia din sectorul feroviar nu va afecta doar transportul de marfă din județul Suceava, care a lăsat câteva sute de oameni fără locuri de muncă. Mai multe linii secundare vor intra de la 1 martie 2010 în administrarea unor firme private, iar salariați precum șefi de tren, impiegați sau mecanici de locomotivă se tem că vor avea soarta colegilor proaspăt disponibilizați.
Schimbările care vor intra în vigoare peste trei săptămâni vizează patru linii secundare, iar numărul angajaților de la calea ferată prinși în aceste mișcări va fi de aproximativ 75. Trei dintre trasee au fost obținute de SC Feroviar TFI SRL Iași, firmă al cărei administrator este Dumitru Anchidin, fost director al Regionalei CFR Iași. Dumitru Anchidin a fost director al Regionalei CFR Iași în mai multe rânduri, iar în perioada 2004-2006 a activat în calitate de consilier local în Iași, ales pe listele PSD. A părăsit această funcție după ce PSD l-a exclus din rândurile partidului.
SC Feroviar TFI SRL va efectua transportul feroviar pe liniile Dărmănești – Cacica – Gura Humorului (Păltinoasa), Vama – Moldovița și Dornești – Gura Putnei – Putna. Deocamdată se știe că transportul de călători va fi asigurat cu rame electrice, similare celei care a deraiat acum zece zile în Gara Burdujeni, iar orarul de mers va fi stabilit zilele următoare.
Al patrulea traseu a fost concesionat de SC Regiotrans SRL Brașov și vizează ruta Dolhasca – Fălticeni.
Potrivit legislației, noul administrator are obligația de a menține salariații pe întreaga durată a concesiunii, adică cinci ani. Din păcate, contractul nu prevede și ce salarii se vor acorda, iar angajații din sistemul feroviar se tem că anul viitor, după expirarea actualului contract de muncă, vor fi obligați să semneze prelungirea înțelegerii în condiții financiare mult mai proaste. Exemple în acest sens vin din alte zone ale țării, unde după primul an de derulare a contractului de concesiune salariaților li s-a pus în vedere să semneze noi înțelegeri. Salariul oferit a fost minimul pe economie, iar cei care au refuzat au fost înlocuiți imediat cu pensionari din sistemul feroviar.
Trenuri anulate din cauza gerului
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au dat peste cap traficul feroviar pe mai multe rute din județ. Este vorba de traseele pe care circulau rame electrice de tipul celei care făcea legătura între Pașcani și Suceava și a sărit de pe șine la un macaz. În aceste condiții, mai multe trenuri au fost anulate, iar altele sunt suspendare și la această oră, fără ca nimeni să știe când vor fi repuse în circulație.
Este vorba de trenurile personale 5732 Cacica – Suceava, 5720 Câmpulung Moldovenesc – Suceava, 5723 Suceava – Câmpulung Moldovenesc, 5741 Câmpulung Moldovenesc – Ilva Mică și 5742 Ilva Mică – Câmpulung Moldovenesc.
Alte două trenuri au fost repuse în circulație ieri, iar alte două garnituri în cursul săptămânii trecute.