Anunț CFR Călători

Trenuri de la Suceava până la Mangalia și retur pentru mini-vacanța de 1 Mai



Trenul Suceava-Mangalia
Trenul Suceava-Mangalia

CFR Călători a anunțat că va introduce în circulație trenuri care să lege orașele importante ale țării cu Litoralul Mării Negre cu prilejul mini-vacanței de 1 Mai. Unul dintre trenurile introduse temporar este Suceava Nord – Mangalia, care circulă în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023. În acest interval trenul circulă tur-retur pe timp de noapte. Trenul va pleca din Suceava la 20.38, iar perechea acestuia va fi de la 21.40 din stația terminus Mangalia.
Acest tren este așa-numitul sezonier care circulă de la jumătatea lui iunie și până la jumătatea lunii septembrie.
Trenurile Suceava – Mangalia introduse în zilele următoare sunt prevăzute cu vagoane de clasa I și clasa a II-a și cu serviciul de cușetă cu 6 paturi în cabină.
CFR Călători anunță că există și multiple variante de călătorie spre Litoral prin București, pe fondul existenței unui mers de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța.
”Compania va suplimenta în aceeași perioadă și trenurile pe cele mai solicitate rute, în funcție de disponibitățile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit și cușetă, pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță, securitate și confort spre destinațiile de vacanță”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
Pentru toate detaliile legate de mersul trenurilor, servicii, prețuri și locuri disponibile se poate consulta cfrcalatori.ro, site actualizat în timp real, de unde pot fi achiziționate și bilete online.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței