Trenul de epocă pus în circulație cu ocazia programului „Pelerin în Bucovina” s-a bucurat de un mare interes în rândul sucevenilor și al turiștilor aflați în zonă. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții căilor ferate, în cele opt zile de circulație, în vagoanele construite cu peste un secol în urmă au urcat 1.079 de călători. În medie, pentru fiecare cursă s-a înregistrat un număr de 135 de călători, ceea ce înseamnă că trenul a fost mai mereu plin. În total, din vânzarea biletelor, în bugetul CFR Călători au intrat 17.439 de lei.
Având în vedere popularitatea trenului de epocă, oficialitățile sucevene au lansat propunerea de a prelungi și pentru weekendurile următoare cursele. Deocamdată, nu s-a luat încă nici o decizie, dar totul se va ști în scurt timp.
Dacă propunerea va fi acceptată, trenul de epocă ar urma să circule o zi pe traseul Burdujeni – Dărmănești – Rădăuți – Putna și retur, iar a doua zi din weekend pe ruta Burdujeni – Cacica – Gura Humorului – Vama – Vatra Moldoviței și retur.