„Colindă” la Judecătorie

Trei tineri, trimiși în judecată pentru o tâlhărie comisă de Crăciun

Reprezentanții Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat marți trimiterea în judecată a trei indivizi acuzați de o tâlhărie pe care au comis-o anul trecut, de Crăciun.
Cei trei inculpați sunt Nicolaie Martiniuc (aflat în arest preventiv), Adrian Maidan și Ștefan Lupuleac, din comuna Dărmănești, acuzați de procurori de tâlhărie calificată.
Fapta s-a petrecut pe 27 decembrie 2013, când victima, un bărbat din Liteni, a fost invitată de inculpatul Maidan la el acasă, să-i facă o vizită de Crăciun, după ce anterior s-au întâlnit în altă casă, unde a observat că respectivul are o sumă mare de bani asupra lui.
În casa lui Adrian Maidan, susțin procurorii, au venit, chipurile la colindat, și ceilalți doi inculpați, iar la un moment dat, când bărbatul din Liteni a dat să plece din locuință, cei trei s-au năpustit asupra acestuia și l-au bătut, luându-i un portofel în care avea 4.200 de lei și mai multe acte, precum și un telefon mobil.
După ce l-au tâlhărit, arată procurorii, suspecții au dus victima, aflată în stare de inconștiență, pe drum, unde au abandonat-o.
Până la o soluție definitivă, suspecții se bucură de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Abia mutați în arest la domiciliu, trei dintre tinerii implicați în tâlhării în Suceava au primit un nou mandat de arestare

Tinerii agresori în grup din Suceava, puși sub acuzare pentru o nouă tâlhărie. Încă unul dintre cei implicați a fost arestat

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale

Mandate de arestare prelungite pentru tinerii care băteau oameni pe străzile Sucevei, ajungând și la tâlhărie