Depresii

Trei tineri la spital, după ce-au înghițit pastile în încercarea de a-și pune capăt zilelor

Trei tineri la spital, după ce-au înghițit pastile în încercarea de a-și pune capăt zilelor
Trei tineri la spital, după ce-au înghițit pastile în încercarea de a-și pune capăt zilelor

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, au fost aduși la spital în cursul zilei de marți, după ce-au încercat să se sinucidă, înghițind pumni de pastile.
Primul caz s-a petrecut la Rădăuți, unde un tânăr în vârstă de 22 de ani, cetățean ucrainean, a fost transportat la spitalul din localitate, după ce a îngurgitat o cantitate neprecizată de medicamente.
Tânărul ucrainean a fost diagnosticat cu afecțiuni psihice și pentru că a refuzat să colaboreze cu cadrele medicale și să rămână internat, a fost transferat la secția de psihiatrie.
Depresie după divorț
Al doilea caz a fost al unei tinere în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava. Acum două zile, fiind singură la domiciliu și depresivă, după ce a divorțat recent de soțul ei, a ingerat aproximativ 25 de sedative.
O prietenă a găsit-o la timp însă și a alertat autoritățile la 112, o ambulanță SMURD transportând-o pe tânără la spital.
Cu mama plecată în Italia de cinci ani, a vrut să-și pună capăt zilelor
O tentativă de suicid s-a înregistrat acum două zile și la Câmpulung Moldovenesc, acolo unde un tânăr în vârstă de 18 ani a încercat să se sinucidă cu pastile.
Din cercetările poliției, a reieșit că tânărul locuiește împreună cu tatăl său, părinții săi fiind divorțați, iar mama fiind plecată de aproape cinci ani în Italia.
Marți seară, tânărul a consumat băuturi alcoolice, iar când s-a întors la domiciliu a ingerat 30 de capsule de Alprazolam, medicament prescris ca urmare a unui tratament pentru depresie.
Tatăl tânărului le-a spus polițiștilor că fiul său a mai încercat să se sinucidă și în toamna anului 2014, tot cu pastile.
Tânărul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.
În ultimele zile, autoritățile s-au confruntat cu o avalanșă de sinucideri și tentative de suicid.
Sâmbătă și duminică, trei persoane și-au pus capăt zilelor, iar luni, alte trei au ales să-și încheie socotelile cu viața.
Medicii psihiatri spun că stresul acumulat, depresiile, dar și temperaturile extreme din ultima perioadă au contribuit la înregistrarea acestui val de cazuri de suicid și tentative de suicid.

Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”