Trei indivizi care au spart cu puțin timp înainte de a fi prinși trei locuințe și care sunt principali suspecți în comiterea a zeci de fapte de același gen au fost prinși de poliție miercuri noapte, după o acțiune în flagrant.
Din ancheta poliției rezultă că indivizii obișnuiau să străbată județul cu un microbuz înmatriculat în Ungaria, punând ochii pe casele nelocuite ori aflate în construcție, după care, la adăpostul nopții, intrau în acestea și furau tot ce găseau de valoare.
Celor trei li s-a înfundat în comuna Mălini, unde, miercuri noapte, au pătruns prin efracție în trei locuințe. Reperându-i la un moment dat, polițiștii (de la postul comunal și de la Poliția municipiului Fălticeni) i-au urmărit și surprins chiar în timp ce comiteau una dintre spargeri. Doi dintre indivizi au fost prinși imediat, după o scurtă urmărire, în timp ce al treilea, care a scăpat în prima fază de oamenii legii fugind în pădure, a fost găsit mai târziu, în timp ce se ascundea la o familie de romi din Mironu – Valea Moldovei.
Cezar Camciuc, din comuna Slatina, Vasile Stănescu, din Cornu Luncii și Radu Simeria din Mironu – Valea Moldovei, au fost anchetați ore în șir, aseară fiind duși la Judecătoria Fălticeni, cu propunere de arestare preventivă. Deocamdată, anchetatorii au probat pe numele lor doar cele trei furturi comise în Mălini, bunurile furate (scule, unelte, motopercutoare etc.) fiind estimate la o valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Surse judiciare ne-au mărturisit că spargeri comise în Șcheia, Moara, Ilișești, Gura Humorului sau Vama au fost date, în ultimele luni, de aceeași grupare, polițiștii încercând acum să adune probe care să confirme aceste date.